COVASNA. Construcţia patinoarului, blocată 

Data publicării:
PATINOAR BETA

Au trecut 5 ani de când lucrările la patinoarul din Târgu Secuiesc au fost oprite. Până acum constructorii au amenajat suprafaţa pentru joc, tribunele, vestiarele şi alte câteva încăperi, însă mai sunt multe de făcut. În primul rand, acoperisul.

"Trebuie, în primul şi primul rând, terminată structura de rezistenţă, acoperit terenul, finisajele, plus dotările", a spus Antal Emoke - responsabil investiţii Primăria Târgu Secuiesc.

Chiar dacă nu este gata construcţia, pe suprafaţa de joc se antrenează în lunile de iarnă cele cinci echipe de hochei ale oraşului, cea mai importantă fiind cea a jucătorilor sub 18 ani. În restul anului hocheiştii sunt nevoiţi să facă 60 de kilometri naveta până la patinoarul din Braşov, o dată pe săptămână.

"Aici e mai uşor nu trebuie să merg departe la Braşov în fiecare zi. E mai uşor că pot să şi învăţ ", a spus un sportiv.

"Mi-ar plăcea să fie acoperit şi să nu ne antrenăm aici doar iarna, ci şi primăvara, vara şi toamna ", susţine un hocheist.

"Când trebuie să începi sezonul în septembrie, octombrie atunci nu ai gheaţă. Practic pe uscat poţi să faci de dimineaţă până seara că faci forţă dar altceva nimic, asta e cum ai înota fără apă", a spus Marton Sandor - antrenor. 

Construcţia patinoarului din Târgu Secuiesc a început în anul 2006. S-a lucrat intens timp de 3 ani după care lucrările au fost oprite din lipsă de bani. Acum construcţia riscă să se degradeze.

"Pericolul este că toată investiţia ce s-a realizat până în 2009 se va degrada de la an la an, de la lună la lună. Toată strucutura de rezistenţă ce se vede la ora actuală se va degrada şi astfel apare coroziunea ", susţine Bokor Tibor - primar Târgu Secuiesc, UDMR.

Proiectul este unic în judeţ şi a fost început de primărie pentru că sunt peste 80 de copii care aveau nevoie de un loc unde să se antreneze. Pe patinoar s-ar putea juca meciuri din campionatul national de juniori si seniori. Localnicii îşi doresc terminarea patinoarului, pentru ca vor sa vada meciuri de hochei si la Târgu Secuiesc.

Până acum s-au investit în patinoar peste un milion de euro. Compania Naţională de Investiţii, care a preluat lucrarea, nu a anunţat deocamdată nicio investiţie în patinoar în perioada următoare. Pentru finalizarea lucrărilor ar mai fi nevoie de aproape 3 milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri