COVASNA. Consultaţii gratuite oferite de medici din Ungaria

Data publicării:
MEDICI MAGHIARI

Localnicii din comuna Brateş au făcut coadă la uşa cabinetelor, amenajate cu această ocazie în sediul primăriei şi în şcoală, pentru a-şi face o examinare medicală completă, gratuit. "Am făcut astfel de analize şi în Sfântu Gheorghe şi m-au costat 75 de lei", declară un pacient.

"Ocazia asta cred că va fi benefică pentru oameni. Ei nu mai trebuie să se deplaseze la oraş. Totul este în comună şi doctorii fac analizele gratis, pentru oameni. Le-am pus la dispoziţie spaţiile noastre, tot necesarul pe care l-au cerut", declară Keresztely Csaba, primarul comunei Brateş, UDMR.

Medicii şi asistentele din Ungaria au sosit în judeţul Covasna, cu aparaturi medicale de specialitate. Aceştia au ales să vină în comuna Brateş, după ce au văzut că şi alţi colegi din Ungaria au făcut astfel de acţiuni în judeţul Harghita."Noi am venit ca voluntari, cu infirmierele şi asitentele care au putut veni. Suntem doi medici din sistemul privat. Ăsta este cadoul nostru pentru oamenii de aici", afirmă Lorincz Andras, medic cardiolog.

Localnicii vor fi consultaţi toată săptămâna. Medicii le vor face examene EKG, Ecograf, dar şi alte analize care necesită aparatură de specialitate. Toate analizele vor fi gata la sfârşitul săptămânii. 

Medicii din Ungaria se aşteaptă ca, toată săptămâna, să consulte aproximativ 1.500 de persoane. Doctorii au promis că vor reveni anul viitor, dar vor alege o altă comună, pentru ca şi alţi cetăţeni să beneficieze, gratuit, de astfel de analize. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Ea e tânăra devenită virală pe TikTok după ce a început să poarte un porumbel în geantă: „L-am domesticit, îl...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Dua Lipa și logodnicul, hărțuiți de paparazzi. Momente tensionate în Paris: "Nu ne mai urmăriți!"
Film Now
Suma donată de Steven Spielberg pentru a ajuta familia lui James Van Der Beek. Actorul era tatăl a șase copii
Adevarul
Ce înseamnă „recesiunea tehnică” și de ce România nu resimte încă o criză ca în 2009-2010. Explicațiile...
Newsweek
Un document ignorat de mulți pensionari ar putea să le permită să iasă mai devreme la pensie. Cum arată?
Digi FM
Alex Bogdan și Cătălina Mihai, dezvăluiri fără filtre: „Ne-am cunoscut direct în pielea goală!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Cum îl schimbase boala pe James Van Der Beek. Regretatul actor, declarații sfâșietoare cu un an înainte de...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online