Crăciunul pe rit vechi, sărbătorit la munte

Data publicării:
CRACIUN RIT VECHI

Mobila făcută la comandă din cele mai scumpe materiale, tehnologie de ultimă generaţie şi şeminee în camera de hotel. Aşa sunt întâmpinaţi turiştii străini pretenţioşi şi înstăriţi, care obişnuiesc să petreacă sărbătorile pe rit vechi în hotelurile luxoase din staţiunile noastre.

Turiştii sunt atraşi de munte, iarna, pentru că speră să găsească zăpadă aici. Din pacate, însă, vremea nu a fost de partea celor care sărbătoresc acum Crăciunul.

"Sunt dezamăgit că nu e zăpadă. Speram să fie, că e primul meu an pe pârtie", a spus un turist.

Totuşi, în lipsa zăpezii, gazdele de la hotel îi răsfaţă pe turşti cât e ziua de lungă cu pachete şi tratamente speciale la spa. Iar doamnele sunt atente până la ultimul detaliu. Pretenţioase din fire, acestea spun că pentru petrecerea din noaptea de Ajun trebuie sa arate cât mai bine. Nici domnii nu sunt mai prejos.

În timp ce turiştii se relaxeazã, bucătarii o iau de la capăt cu cârnaţii, caltaboşii şi piftia. Norocul lor e că străinii au aceleaşi gusturi culinare ca noi.

Se ştie că turiştii din est sunt mari petrecăreţi şi nu se dau duşi la culcare până nu se face ziua. Odată ce începe distracţia, încing ringul de dans şi par să nu obosească nicioadată. Pentru aceasta, hotelierii pun la cale petreceri pe cinste.

Cu tot răsfăţul şi atmosfera de sărbătoare care se resimt zilele acestea în staţiunile montane, moldovenii şi ruşii au venit în număr mai mic decât anul trecut. Administratorii hotelurilor şi pensiunilor de la munte spun că numărul turiştilor a scăzut cu 20%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Ce a răspuns Ozana Barabancea când a fost întrebată cum se simte fiul ei, care a făcut infarct la doar 24 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, într-o rochie cu un decolteu imposibil de ignorat după ce a vorbit despre lupta cu kilogramele în...
Film Now
Actriţe care au jucat rolul reginei Elisabeta a II-a. Cine a semănat cel mai bine cu ea?
Adevarul
„S-au trezit la viață de Paște”. Doi români aflați în stare vegetativă, salvați printr-o metodă revoluționară...
Newsweek
Criza politică „lovește” pensionarii. Cum pierd sute de lei la pensie? Bani mai puțini și la Pilonul 2
Digi FM
Premierul Bolojan, în şedinţa PNL: „E greu să fii credibil, dacă ţii de cutiile de pantofi, penthouse-uri şi...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevăratul motiv pentru care ne roadem unghiile și avem alte “obiceiuri proaste”, potrivit psihologilor
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Christina Applegate, prima reacție după zvonurile privind internarea în spital: „Problemele de sănătate sunt...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment