Crosul Culorilor, în cadrul săptămânii studenţilor

Data publicării:
CROSS CULORI

Cei care au pornit primii au fost baietii, iar dupa cateva minute si fetele au luat startul. Cei mai multi dintre studenti participa cu placere la crosurile universitatii pentru ca aici fac mişcare, mai mult decat la orele de sport.

"Mă bucur foarte mult ca sportul a început să devină mai cunoscut în lumea studenţilor, de asemenea mă bucur foarte tare că am ocazia în cadrul facultăţii să particip la asemnea competiţii", spune un student.

Dragoş studiază medicina şi a practicat timp de 8 ani handbal de performanţă şi a facut parte din echipa liceului, iar acum, ca să se menţină în formă participă la aproape toate crosurile organizate de universitate.

"Am participat si la cel de acum două săptămâni, dar acesta a fost un pic mai lung şi vremea un pic mai... e puţin mai cald", spune Dragoş.

Evenimentul a fost organizat cu ocazia săptămânii studenţilor, iar astfel de crosuri sunt deja o tradiţie în alte ţări.

Fiind săptămâna studenţilor sunt foarte multe evenimente care îi asteaptă. Amintesc printre astea campionatul Universităţii Transilvania la fotbal unde câştigătorii vor juca un meci demonstrativ cu FC Braşov.

" Este un lucru minunat şi anume faptul că se întâmpla ceva în plus pentru studenţii noştri. Ne bucurăm ca şi universitate că le putem oferi, şi nu numai noi, şi asociaţiile studenteşti activităţi paralele", spune Daniel Munteanu, prorector Universitatea Transilvania.

Unul dintre cele mai importante premii câştigate de către cei clasati pe primele poziţii este un sejur de 5 zile la malul marii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri