Două grupări de hackeri, destructurate  

Data publicării:
HACKERI

Procurorii DIICOT spun că nu au mai întâlnit până acum acest mod de operare. Mai exact: membrii grupării, care acţiona cu preponderenţă în judeţul Constanţa, fabricau dispozitive de citire a cardurilor pe care le montau pe ATM-uri la bănci din afara ţării. Datele astfel obţinute ajungeau apoi la membrii celeilalte grupări, activă mai ales în judeţele din centrul ţării şi din Capitală.

Sub pretextul că sunt reprezentanţii unor agenţii de turism, membrii celei de-a doua grupări încheiau contracte cu instituţiile bancare şi obţineau aparatură de tip POS. Introduceau seriile de carduri obţinute fraudulos şi astfel obţineau bani de la bănci, ca şi când aşa-zişii clienţi ar plăti avans pentru rezervări în unităţile de cazare.

"Unităţile bancare efectuau plata iar ulterior constatau, la decontarea bancară internaţională, că e vorba de o fraudă. Au fost obţinute sume de peste un milion de lei, însă au fost şi numeroase tentative de obţinere a unor alte sume de bani, stopate de unităţile bancare şi, ulterior, de investigaţia noastră", a precizat Cătălin Borcoman - şef DIICOT Braşov.

În total, procurorii DIICOT au făcut 22 de descinderi. Doi dintre suspecţi, din Constanţa, au fost prinşi în timp ce se îndreptau spre aeroportul Otopeni încercând să fugă din ţară. 15 persoane au fost aduse la Braşov pentru audieri.

Reporteri: Sorina Secelean, Liviu Beju
Operatori: Dan Dascălu, Mihai Stan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri