Eroii Primului Război Mondial, comemoraţi

Data publicării:
MARS VANATORI

S-au auzit salve de puşcă la Predeal, iar soldaţi îmbrăcaţi în uniforme de epocă au defilat prin centrul staţiunii, spre bucuria turiştilor.

"Port o uniformă de infanterist din Primul Război Mondial, am chiar și o tobă, iar această curea este ca să îmi stea toba mai bine", spune Luca Vijulie, membru al asociației "Tradiția Militară".

Soldaţilor români li s-au alăturat şi invitați din străinătate.

"Noi am venit aici pentru a comemora evenimentele care s-au produs aici în 1914 în timpul Primului Război Mondial cu aliații noștri români. Noi, francezii, nu am fost aici în mijlocul evenimentelor, dar am fost pe flancul vestic, dar am avut bătălii similare cu cele ale românilor", a precizat Denis Juanola, președintele asociației "Memoire Vivante de la Grande Guerre".

Evenimentele dedicate memoriei militarilor căzuţi în luptă în timpul Primului Război Mondial au început de vineri, platoul Bucegilor, în apropiere de vechea graniță cu Imperiul Austro-Ungar.

"Dezbrăcăm războaiele de propagandă, să prezentăm lucrurile așa cum au fost și să tragem învățămintele respective", a spus Mircea Stoica, președintele asociației "Tradiția Militară".

"M-a surprins efectiv să văd din 1914, de 100 de ani aici odată cu mine", a spus un turist.

Turiştii au fost impresionaţi de ţinutele celor care au participat la marş.

"Bocanci din piele naturală, moletiere, care erau niște fâșii din postav și care protejau gamba piciorului. Ele provin de la armata colonială britanică. Pantaloni din postav, tunică de vară subțire", spune Constantin Murgoci, fruntaș, asociaţia "Tradiția Militară".

Marșul Comemorativ „Crucea Eroilor" este organizat pentru al 7-lea ani la rând de asociația "Tradiția Militară" şi alte asociaţii de reconstituire istorică, împreună cu autoritățile locale ale orașelor Sinaia, Bușteni şi Predeal.

Reporteri: Claudiu Loghin, Ruxandra Morar
Operatori: Zoli Racz, George Oltean

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri