Exerciţiu de salvare la lacul Sfânta Ana

Data publicării:
SFANTA ANA

Exerciţiul a început cu simularea intervenţiei aeriene pentru stingerea incendiului de pădure. În zona lacului, terenul accidentat şi lipsa surselor de apă face foarte dificilă intervenţia terestră. Echipajul aerian a folosit un coş special, care poate împraştia peste 2000 de litri de apă la un singur zbor. Alimentarea a fost făcută chiar din lac.

"Verificăm atât personalul nostru cât şi cel de sprijin, modul în care coordonează şi conduc această intervenţie şi nu în ultimul rând, este un mod de verificare a mijloacelor de transmisiuni" a spus col. Gyorgy Alfons, inspector şef ISU Covasna

Unul dintre momentele exerciţiului a presupus intervenţia în adâncurile lacului Sfânta Ana. În acest scop au intervenit patru scafandri ai Salvamont Harghita, specializaţi în scufundări de urgenţă. 

"După găsirea victimei aducem sus victima la barcă şi doi oameni sar în barca şi îi ajută pe cei care sunt deja în barcă şi aşa scoatem victima din apă", a spus Fekete Ors, şef Salvamont Harghita.

Exerciţiul a durat aproape patru ore. Alături de pompierii militari, în acţiune au fost angrenaţi salvamontişti, jandarmi, poliţişti, vânători de munte, voluntari şi cadre SMURD şi ale Serviciilor de Ambulanţă.

"Este un exerciţiu foare benefic şi foarte necesar. Cele mai frecvente situaţii sunt rătăciri pnetru că oamenii se sperie de urşi şi atunci părăsesc potecile", spune  Kerezsi Laszlo, custodele rezervaţiei.

Simularea a fost organizată de inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din judeţele Covasna şi Harghita. Lacul Sfânta Ana este situat la 950 de metri altitudine, în sudul masivului Harghita, la 55 de kilometri de Miercurea Ciuc.

Reporter: Claudiu Loghin
Operator: Razvan Rădache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri