Explozie puternică în Braşov

Data publicării:
EXPLOZIE

Explozia a avut loc în jurul orei 8:00. Bubuitura puternică a speriat întreg cartierul.

"O bubuitură puternică şi s-a şi zguduit aşa. M-am temut, am crezut că e cutremur şi pe urmă am văzut stol de porumbei ridicându-se şi, după câteva minute, maşini de Ambulanţă şi pompieri...", spune un braşovean.

"Eu, să fiu sinceră, dormeam şi am auzit o bubuitură, dar nu ştiam ce s-a întâmplat", spune o vecină.

Locatarii din apartamentele învecinate s-au trezit cu uşile scoase din ţâţâni, iar geamurile de pe casa scării au fost spulberate.

"Eu locuiesc în scara de vizavi, de lângă, şi la noi în scară au fost stricăciuni, sunt daune, s-au spart geamurile de termopan, pe care abia le-am pus, din scara blocului", spune un vecin.

Femeia care locuia în apartament, o bătrână de 84 de ani, a suferit arsuri de gradul I pe mâini şi faţă, iar căile respiratorii i-au fost afectate, aşa că medicii de pe Ambulanţă au intubat-o şi au ventilat-o artificial, iar acum se află la Spitalul de Urgenţă. Autorităţile nu vor să se pronunţe prematur asupra cauzei care a dus la explozie, dar bănuiesc că sursa este aragazul din bucătăria apartamentului. Peretele care desparte bucătăria de locuinţa vecină a fost pur şi simplu mutat din loc.

"Zidul dintre cele două apartamente, din spatele aragazului a fost complet dizlogat, înseamnă că suflul a fost destul de puternic. În acest moment, cei de la Disciplina în Construcţii întocmesc procesul verbal pentru a se verifica dacă prezintă siguranţă", spune Mihai Mohaci - prefectul judeţului Braşov.

"Starea de pericol a fost înlăturată, s-a format o comisie care va cerceta cauza producerii exploziei", spune Ciprian Sfreja - purtătorul de cuvânt al ISU Braşov.

În total au fost afectate 12 apartamente dintre care patru au fost serios avariate. Investigaţiile sunt în curs acum, pentru ca autorităţile competente să stabilească din ce cauză s-a produs explozia.

Reporter: Sorina Secelean
Operator: Mihai Stan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri