Festival de stand-up comedy, în Braşov

Data publicării:
STAND UP COMEDY 230913

Este pentru prima dată când se organizează, în România, un festival de stand-up comedy. Astfel că, aproape 60 de tineri s-au înscris în concurs pentru a obţine titlul de cel mai bun comediant amator. Dintre aceştia, doar 20 au fost selectionaţi să intre în competiţie.

Gabriel are 29 de ani şi este programator. Este convins că îi poate face pe cei din jur să zâmbească, aşa că s-a înscris la concursul de stand-up comedy.

"Eu urmăresc de mult stand-up-ul românesc, şi mai mult de afară, practic cam cum au început toţi comedianţii, cu Seinfeld. Se poate trăi din asta dar eu nu am ajuns acolo. Pentru mine, momentan, este doar ceea ce fac în timpul liber", ne spune Gabriel Pop, participant la festival.

Concurenţii au venit din toate colţurile ţării şi fiecare şi-a luat, ca sursă de inspiraţie, calităţile şi defectele celor din jur. Mai exact, toţi au încercat să facă haz de necaz. "Sursa de inspiraţie este viaţa de zi cu zi. De la televizor, muzică, ziare, întâmplări din casă, relaţii şi familie", povesteşete Gabriel Pop.

Publicul a aplaudat fiecare concurent, indiferent dacă a gustat sau nu glumele făcute.  Juriul însă a fost atent la fiecare glumă. 

"Se punctează originalitatea materialului şi cât de bine este scris, după care se punctează prezentarea pe scenă şi cât de bine te simţi pe scenă, cât de viu eşti, cât de bine îţi faci treaba. Se punctează relaţia cu publicul şi cum a reacţionat publicul", declară Teo, membru al juriului.

În final, doar unul dintre cei 20 de participanţi a fost declarat câştigător.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri