Formă bună pentru hocheişti

Data publicării:
HOCHEI BV

Elevii lui Jerry Andersson au în faţă o nouă serie de meciuri importante atât în campionat, cu Progym Gheorgheni şi Ujpest şi Debrecen în Liga Mol.

" Trebuie să păstrăm forma bună din meciul cu Dab Docler şi în mod normal trebuie să trecem şi de Progym Gheorgheni. Apoi este bine să avem seria de meciuri din Liga Mol pe teren prorpriu după calendarul din ultimele 10 zile. În partida cu Debrecen avem o şansă importantă să ne luăm revanşa după punctele pierdute în deplasare ", declară Jerry Andersson - antrenor Corona Braşov. 

Partida de campionat cu Progym îi poate duce şi matematic pe braşoveni în locurile din semifinalele campionatului. Cu 21 de puncte în 8 partide, braşovenii sunt lideri în întrecerea internă şi mai au nevoie de 3 puncte pentru a terminat sezonul regulat pe primele două locuri. Disputa cu harghitenii este programată joi de la ora 18.30. În weekend sunt programate partidele din Liga Mol. Astfel, sâmbătă de la ora 18.00 are loc testul cu Ujpest, iar duminică, de la ora 17.00 în direct la Digi 24 Braşov, Corona Braşov dă piept cu Debrecen.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri