FOTBAL. Ioan Coman şi Jaime Braganca, înapoi la lotul Coronei Braşov

Data publicării:
FOTBAL CORONA 231013

Vârful se antrenează de două luni, separat, după ce a fost exclus din lot de Nicolae Manea, alături de alți cinci jucători. Cum Marius Ene a părăsit imediat formația, au rămas în continuare sub comanda lui Dan Bona, în pregătire separată, Marius Pastor, Florin Manea, Rareș Forika și Florin Stângă.

Din păcate, componenții de bază ai echipei care a reuşit promovarea istorică în Liga I, au rămas în urmă și cu salariile, fiind neplătiți de două luni. În schimb, fotbaliștii din lot au primit de curând salariile pe lunile august și septembrie.

În aceste condiții, depunearea memoriilor pentru a deveni liberi de contract este soluția la care au apelat sau vor apela brașovenii. Între timp, în lot a fost reprimit și Jaime Braganca, după ieșirea pe care a avut-o la meciul de Cupă și pentru care a fost pedepsit de Ionel Gane.

Corona Brașov a obținut weekendul trecut prima victorie în Liga I, după 2 la 1 cu FC Vaslui și se pregătește de meciul cu Viitorul Constanța din deplasare, de vineri, 25 octombrie, ora 19:00. Brașovenii se află pe locul 16 în clasament, cu 5 puncte acumulate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri