Ghizi voluntari. Două tinere le prezintă străinilor, gratuit, oraşul de la poalele Tâmpei

Data publicării:
GHIZI VOLUNTARI

De patru ani, Carmen şi Simona se ocupă de turiştii străini care ajung în Braşov: îi însoţesc în tururi gratuite prin oraş. Din banii lor, au făcut hărţi cu locurile din Braşov şi din împrejurimi ce merită vizitate, au selectat mâncărurile tradiţionale şi cele specifice zonei, iar toate documentele le-au lăsat la recepţiilor unor hoteluri. În acest fel, turiştii interesaţi de tururi gratuite ale Braşovului pot apela la ghizii de ocazie.

„Am mai făcut astfel de tururi ghidate gratuite în călătoriile noastre şi mereu ne-au plăcut. Sunt educative şi obţinem o experienţă bogată", a spus o turistă din străinătate.

„Cred că este o oportunitate pentru oricine vrea să vină indiferent de posibilităţile financiare şi este alegerea noastră să lăsăm sau nu un bacşiş ceea ce este foarte bine", spune o altă turistă.

Turul oraşului Braşov durează aproape 2 ore şi jumătate. Începe în Piaţa Sfatului, continuă cu Biserica Neagră, Strada Sforii, Poarta Ecaterinei, Turnul Alb şi Turnul Negru. Celor două surori, ghizi voluntari, le-a venit această idee după ce au participat chiar ele la un tur gratuit în Amsterdam.

„Am început să ne gândim la un traseu aşa cum ne-am imaginat noi. După care am început să facem tot mai multe demersuri în a ne organiza, în a deveni ONG, în a deveni ghizi', povesteşte Carmen Ciuraru, ghid voluntar.

„Înseamnă să cunoşti oameni minunaţi în fiecare zi, să te distrezi chiar dacă şi ei vin aici pentru distracţie şi tu să le oferi informaţii dar totuşi într-un mod în care să se bucure de oraşul nostru şi eu să mă mă bucur pe lângă ei", spune Simona Ciuraru, ghid voluntar

Până acum, tinerele au însoţit în gratuit în tururi ale oraşului Braşov peste 40.000 de turişti.

Reporter: Ruxandra Morar
Operator: Răzvan Rădache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât va fi pensia ta dacă ai avut un salariu mediu brut de 6.000 de lei. Exemplu de calcul după noua formulă
Digi FM
Ionela Năstase, noi declarații după ce a dezvăluit că a fost diagnosticată cu cancer: „Iubirea adevărată e...
Pro FM
Kelly Clarkson, reacție acidă după ce un fost manager i-a sugerat o operație estetică: „Mă simt bine așa cum...
Film Now
Brendan Fraser, despre viața după ce a câștigat un Oscar pentru “solicitantul” The Wale: “Trebuie să muncesc...
Adevarul
„Infanteria Mad Max” a lui Putin. Coloana rusească din mașini fără uși și geamuri înaintează prin ceață, ca...
Newsweek
Senatul respinge definitiv o modificare la legea pensiilor. Sute de mii de pensii nu mai cresc
Digi FM
Cine este românul care a câștigat 9,6 milioane de euro la Loto 6/49. Ce meserie are și cum a ales numerele...
Digi World
Cum au reușit o tânără și soțul ei să călătorească în 20 de țări și să economisească sute de mii de lire...
Digi Animal World
Ce rase de câini nu ar trebui lăsate singure acasă. Acestea suferă cel mai mult de anxietate de separare
Film Now
Pierce Brosnan, surprins cu fiul său, după 20 de ani de când spunea că a rupt orice legătură cu el. Imaginile...
UTV
Lavinia Pîrva s-a înscris la facultate la 40 de ani. Soția lui Ștefan Bănică Jr. face o schimbare neașteptată...