HANDBAL.Primul duel din semifinale

Data publicării:
HANDBAL SEMIFINALE

Revenite în acestă fază a unei competiţii europene după o pauză de 7 ani braşovencele sunt pregătite pentru două meciuri mari împotriva celei mai în formă echipe din Germania.

"Când eram mai micuţă îmi doream să joc o finală de Cupă Europeană şi sper ca la acestă vârstă să mi se îndeplinească acest vis. Nu ştiu dacă o să mă mai întâlnesc cu acestă ocazie şi îmi doresc să profit cât pot de acestă dublă cu Metzingen să ajungem într-o finală de cupă europeană", Oana Bondar - jucătoare Corona Braşov.

"Ne-am dori o diferenţă de peste cinci goluri să putem să mergem acolo, nu neaparat linişti, pentru că oricum mergem să câştigăm şi acolo, dar ne-am dori o victorie mai mult categorică pentru moralul nostru ar trebui să "le dăm noi la moral"să avem un plus faţă ele", Andreea Pricopi - jucătoare Corona Braşov.

Prima manşă va avea loc în acest weekend la Braşov iar antrenorii Coronei vor o prestaţie cât mai convingătoare a galben-albastrelor în partida de acasă.

"Metzingen este o echipă foarte bună cu un atrenor de excepţie la cârma lor. Un antrenor experimentat la nivel de cupe europene, Champions League. Dezvoltă un joc foarte frumos, un joc ordonat, disciplinat, caracteristic echipelor germane", Bogdan Burcea - antrenor Corona Braşov.

Până în acestă fază a competiţiei Corona a eliminat formaţiile Pogon Balitica, HCM Roman şi Odensee. Metzingen a învins până în acestă fază pe Naisa Nis, Mihalovce şi Lepizig. Trupa pregătită din 2015 de Csaba Konkoly are în componenţă 8 straniere. Partida Corona Braşov - TuS Metzingen are loc duminică 3 aprilie de la ora 18:00 în Sala Sporturilor şi este transmisă în direct de Digi Sport.

Redactor: Adrian Susanu
Operator: Alexandru Apetroae

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Robbie Williams, diagnostic surprinzător la 52 de ani: "Explică atât de multe". Artistul a vorbit și despre...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
De ce poartă curierii nepalezi geci și mănuși la 40 de grade. Explicația medicului
Newsweek
Casa de Pensii anunță: Ce documente trebuie să depună o categorie de români ca să iasă mai repede la pensie?
Digi FM
Bunica de 70 de ani cu trup de fier. Mănâncă peste cinci kilograme de carne pe săptămână și merge la sală cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...