HOCHEI. Corona pierde în fața campioanei

Data publicării:
HOCHEI-1

Elevii lui Greg Lindqvist au făcut o primă repriză bună și au ratat câteva șanse de a marca, dar au cedat presiunii în actul secund când au primit 2 goluri. Repriza a treia a aparținut brașovenilor, care au restabilit egalitatea prin reușitele lui Levente Zsok și Jumhamati Hietamaki.

Din păcate, gazdele au fost cei care și-au adjudecat cele trei puncte, după golul din minutul 57 a lui Lindgen, din superioritate numerică. Astfel, după primele două partide ale acestei serii din deplasare, Corona are doar trei puncte acumulate în disputa cu Ujpest.

În acesta seara brasovenii vor întâlni, în Slovacia, echipa de pe locul secund, Nove Zamky. Cele două formaţii sunt despărtite de două puncte, dar slovacii au şi trei partide mai puțin disputate.

Braşovenii se întorc în ţară pentru partida de săptămâna viitoare cu HSC Miercurea Ciuc, iar următorul meci pe propriul patinoar va avea loc tot contra ciucanilor, pe 29 noiembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri