În Făgăraş nu există transport în comun

Data publicării:
CEVA DE LA FAGARAS

Făgărașul a avut transport în comun până la sfârșitul lunii martie, când autoritățile locale au reziliat contractul cu firma care câștigase licitația.

"Vechea companie care asigura transportul în comun nu a respectat niște chestiuni din caietul de sarcini și din contract, cele referitoare la frecvența trecerii prin anumite stații, la numărul de ture ", a spus Sorin Mănduc - primar Făgăraș.

Din cauza acestei situaţii, localnicii sunt nevoiţi să folosească alte mijloace de transport. Cel mai greu le este celor care stau în cartierele de la marginea orașului. Dumitru Iacobuță merge de acasă până la muncă cu bicicleta. Nu-şi permite să ia taxiul.

"Taxiul costă în jur de 9 lei până în oraș cu toate că sunt numai 3 kilometri și jumătate ", spune Dumitru Iacobuță - localnic. 

"Numai câtă încălțăminte am stricat, în fiecare zi mă duc. Este destul de rău, pe ploaie, pe vânt, că-i toamnă, că iarnă, te duci că trebuie să te duci ", povesteşte Rodica Dan - localnică.

Din martie și până în prezent au fost organizate două licitații însă nici o companie nu a îndeplinit condițiile cerute. Săptămâna viitoare va avea loc a treia licitație la care s-au înscris 4 companii de transport

"Operatorii trebuie să aibă licență obligatoriu, pentru transport rutier să aibă minim două mijloace de trasnport, angajații care îndeplinesc funcția de conducător auto să aibă certificat de competență profesională vizat de ARR, o persoană desemnată să conducă această activitate ", povesteşte Claudia Milea - consilier juridic Primăria Făgăraș. 

În municipiul Făgăraş sunt 30.000 de locuitori. Peste 2.000 folosesc transportul în comun.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri