În paşi de tango, prin Braşov 

Data publicării:
TANGO

Pentru al şaptelea an la rând, dansatori profesionişti de tango se întâlnesc în Braşov şi dau frâu liber pasiunii pentru dans. Sorbiţi din priviri de trecătorii care au uitat pentru câteva clipe de tumultul oraşului şi de zgomotul maşinilor din jur.

Unii dintre cei aflaţi în public nu s-au putut abţine să se alăture perechilor de dansatori profesionişti.

"E un prilej frumos de a uita de problemele zilnice. Mi-a plăcut să dansez şi am dansat şi mă simt bine", a spus un trecător.

"În tango este vorba despre improvizaţie şi oamenii se exprimă în foarte multe moduri. Acesta este unul dintre ele", povesteşte o dansatoare.

"Serile, de obicei, le-am petrecut în Piaţa Sfatului, unde publicul e deja obişnuit cu Guerilla Milonga, aşa se numesc petrecerile de tango în aer liber", a spus Doina Enache - organizatorul evenimentului.

Printre maeştrii tango-ului veniţi din străinătate pentru acest eveniment, se numără Daniel Garcia. Dansează tango de mai bine de jumătate de secol şi spune că dansul, ca un virus, îi mai curge prin vene, la fel ca în tinereţe.

"Ce înseamnă tango-ul pentru mine? Este viaţa mea, este totul. Nu doar îmbrăţişarea, dragostea pe care o trezeşte ci şi cultura atâtor ţări pe care mi-a fost dat să le cunosc datorită tango-ului", spus Daniel Garcia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nulitatea absolută a actelor. Ce înseamnă și când poate fi invocată
Digi FM
5 vedete care au fost interzise la galele de premiere. Will Smith are interdicție pe 10 ani la Oscaruri
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ed Sheeran, după ce soția sa a fost diagnosticată cu cancer în timpul sarcinii: „Cea mai grea zi din viața...
Film Now
De ce nu s-a căsătorit niciodată Al Pacino. Actorul, tatăl a patru copii, a avut relații cu mai multe actrițe...
Adevarul
Mărturii tulburătoare ale victimelor lui Bivolaru, într-un nou documentar. Cum a fost prins gurul MISA
Newsweek
Guvernul anunță oficial cu cât cresc pensiile în 2027, 2028 și 2029? Cât va fi pensia medie?
Digi FM
"George Simion e ostaticul lui Maricel Păcuraru, al lui Dan Dungaciu și al lui Petrișor Peiu". Un fost aliat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
A adoptat un motan și a crezut că i-a salvat viața. După trei ani a aflat că riscă 300.000€ amendă și...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică