Incendiu la fostul CAP din Hălchiu. Focul ar fi fost provocat de o sobă improvizată

Data publicării:
INCENDIU

Focul ar fi fost provocat de o sobă improvizată în camera în care stăteau paznicii. Chiar dacă nu există victime umane, mai multe şoproane cu fân au ars complet şi exista riscul extinderii incendiului şi la clădirile din jur. "Este un incendiu destul de mare, de proporţii, am reuşit să îl izolăm şi acum trecem la lichidarea lui. Din cauza vântului puternic încercăm să îl izolăm, să nu se extindă la fermele şi la baloţii de paie din apropiere. De asemenea, pentru că nu există apă, am avut nevoie de maşinile serviciilor voluntare ca să transportăm apa.",  a declarat colonel Lucian Bogdan - inspector general adjunct ISU Braşov

Pentru stingerea focului a fost nevoie de patru autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, dar şi de pompierii voluntari de la Hălchiu, Codlea şi Râşnov. Cei de la ISU vor începe o anchetă, ca să evalueze pagubele şi să stabilească clar care a fost cauza incendiului.

Reporter: Sorina Secelean
Operator: George Oltean

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu încasează Lia Olguța Vasilescu de la Primăria Craiovei. Studiile pe care le are edilul
Digi FM
Michael Douglas recunoaște aventura secretă de pe platourile Basic Instinct. Nu a fost cu Sharon Stone: "Eram...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Anca Țurcașiu, criticată pentru aparițiile în costum de baie: „Femeile, când îmbătrânesc, încep să se...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
România, monedă de schimb între marile puteri. Tratatele secrete care ne-au lăsat la cheremul imperiilor
Newsweek
Pensiile nu au fost indexate doi ani. Pot fi recuperați banii? Un avocat spune cum pot acționa pensionarii
Digi FM
Șefa ANM, reacție după dezvăluirile Dianei Buzoianu legate de cumpărăturile de lux: "În 12 august am depus o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
Parazitul ascuns pe care îl pot avea pisicile. Poate provoca probleme și la oameni
Film Now
Joe Manganiello, acuzații neașteptate la adresa Sofiei Vergara. Spune că-l ironiza și refuza să-l îmbrățișeze...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”