Închis din cauza birocraţiei

Data publicării:
GROAPA GUNOI CV

Proiectul de management al deșeurilor din Covasna inseamna închiderea celor 4 gropi de gunoi din județ și construirea unui centru modern de selectare și prelucrare a deșeurilor. Pentru că lucrările au fost făcute din bani europeni, trebuiau finalizat până la sfârșitul anului trecut.

Ca centrul de management al deșeurilor să funcționeze e nevoie ca autoritățile județene să desemneze prin licitație o firmă care să opereze la noua rampă de gunoi. Deși procedurile au început încă din luna septembrie a anului trecut, licitația încă nu a fost publicată pe portalul electronic, astfel încât firmele să-și poată depune ofertele.

" Transparența decizională care durează 30 de zile lucrătoare. Toate UAT-urile din cadrul asociației au trebuit să aprobe regulamentul de funcționare . În momentul de față așteptăm aprobarea ANRMAP-ului și în cursul acestei luni sperăm să putem pune pe SEAP documentația ", precizează Ambrus Jozsef - Președintele Asociației de Dezvoltare din cadrul CJ Covasna. 

Autoritățile speră ca procedura de licitație să se încheie până în această vară. Odată ce va fi desemnat operatorul rampei de gunoi, aici se vor crea aproximativ 30 de locuri de muncă.

" Operatorii de colectare vor aduce aici de fapt pentru fiecare activitate în parte vor aduce aici deșeurile și ei le sortează, fac compost și deșeurile care nu se poate nici sortate nici să facă compost, o să depună, deci ajunge la eliminare ", spune  Benedek Csaba - șef serviciu, Asociația de Dezvoltare, CJ Covasna. 

Situația este cu atât mai urgentă cu cât, în cadrul programului european, toate gropile de gunoi din județ au fost închise. Iar acum, deșeurile sunt transportate la Brașov. Ceea ce înseamnă și tarife mai mari pentru localnici. 

" Până acum a fost 5 lei, întrucât trebuie să transporte până la Brașov, acuma s-a mărit, din luna trecută, parcă ", spune un localnic. 

Valoarea toatală a proiectului este de peste 20 de milioane de euro,  din care, aproximativ 7.600.000 de euro a costat construirea noii rampe de gunoi. În total, în județul Covasna se produc anual 45.000 de tone de deșeuri.

Reporter: Mirela Palcu
Operator: Zoltan Racz 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri