Lindqvist, final de drum în România

Data publicării:
SPORT LINGVIST

Ajuns sub Tâmpa în 2012, Lindqvist a schimbat radical filosofia de joc a braşovenilor și rezultatele au venit imediat: Cupa României, în ediția 2012-2013, primul trofeu obținut vreodată de cei de la Corona. În anul următor, suedezul și-a condus elevii spre supremație.

" Când am început la Braşov aveam aproape 300 de spectatori în tribune, acum aproape fiecare meci se joacă cu casa închisă. Am început aproape de la zero şi am ajuns până în finala Ligii Mol şi la câştigarea campionatului. Sunt mulţumit, am făcut treabă bună aici ", spune Greg Lindqvist - fost antrenor Corona Braşov. 

Lindqvist şi-a încheiat contractul cu cei de la Corona Braşov în acestă vară, după schimbările din conducerea secţiei de hochei.

" Am făcut planurile la începutul verii, dar apoi totul s-a schimbat rapid. O conducere nouă, un nou antrenor şi asta a fost. Acesta este viaţa, acesta este sportul. Cu un ochi râd şi cu altul plâng, au fost doi ani buni pentru mine ", susţine Greg Lindqvist - fost antrenor Corona Braşov. 

În timpul mandatului de la Corona Braşov, antrenorul suedez a condus şi naţionala României în două rânduri. Fără angajament momentan, Lindqvist va pleca în vacanţă în Austria în perioada următoare, unde îşi va alege şi viitoarea echipă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se putea salva femeia prinsă în mașina electrică în flăcări, în Sectorul 6. Detaliul ignorat care ar fi...
Digi FM
Paula Seling, mesaj de ziua fetiței pe care a adoptat-o acum 9 ani: "Mă uit la tine și învăț ce înseamnă...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine sunt finaliștii Selecției Naționale de la Eurovision 2026. Doi artiști au primit wild card din partea...
Film Now
Ce a făcut James Van Der Beek cu doar o lună înainte de a se stinge din viață. Decizia lui a stârnit...
Adevarul
„Ăsta nu e un avion la clasa întâi, e un tren din Africa”. Surpriza totală pentru un român în „bolidul”...
Newsweek
INS confirmă: pensionarii au pierdut 3.700 lei din pensie în 2025. Au șanse să obțină indexarea în instanță?
Digi FM
Sarah Ferguson i-ar fi cerut un loc de muncă lui Jeffrey Epstein. "Am nevoie disperată de bani”, arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este hemocromatoza, boală genetică supranumită "blestemul celtic". Simptomele afecțiunii, uneori evidente...
Digi Animal World
Cum arată cea mai rară vulpe din lume. Experții au capturat unul dintre ultimele exemplare și i-au montat un...
Film Now
Un film cu Margot Robbie, clasificat R, a debutat cu încasări de aproape 35 de milioane de dolari la box...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online