Locuinţele pentru rromi mai aşteaptă

Data publicării:
LOCUINTE ROMI

În februarie 2010, Primăria a iniţiat un proiect, împreună cu Agenţia Naţională pentru Locuinţe, prin care să ridice imobile destinate doar romilor. Atunci, municipalitatea a semnat un contract, prin care Consiliul Local oferea terenul, cu utilităţile aferente, iar ANL se angaja să ridice construcţia. Însă, lucrările nu au început nici până acum.

"Ne-am grăbit şi noi să punem la dispoziţia ANL-ului această suprafaţă. Credeam că în termen de un an de zile, doi ani maxim, să se execute lucrările", a spus Ioan Agapescu - viceprimar comuna Hălchiu.

Autorităţile locale au început să tragă o parte dintre utilităţi însă au oprit activitatea atunci când au văzut că Agenţia Naţională pentru Locuinţe nu începe lucrările.

În aceste apartamente ar urma să stea tinerii care au un venit mediu net lunar sub salariul minim pe economie. Chiria va fi stabilită de Consiliul Local, iar cei ce vor sta aici nu vor putea să cumpere apartamentul. Din cauza asta mulţi romi nu şi-ar dori să locuiască în viitoarele locuinţe ANL.

"O casă din asta cum se face şi zice că bagă nefamilişti în ea, e foarte bine, dar să nu fie chiria mare", a spus un braşovean interesat de o astfel de locuinţă.

În acea zonă, primăria intenţiona să dezvolte un întreg cartier. Astfel că, în continuarea modulelor a dat şi câteva locuri de casă tinerilor romi care au cerut acest lucru şi care au venituri mici. Cu toate astea sunt puţini cei care îşi permit să-şi ridice o locuinţă.

Municipalitatea spera ca în acest an să se găsească banii necesari pentru a porni construcţia. ANL alocă anul acesta 10 milioane de lei, pentru construcţia locuinţelor sociale destinate romilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri