M. Constantinescu va evolua pentru Concordia Chiajna

Data publicării:
CONSTANTINESCU

"Nu consider nici că este un pas înainte, nici unul în spate, ci este un transfer normal, după ce sezonul trecut am avut un parcurs bun. Mă bucur că am ajuns la Chiajna, pentru că este un club care m-a dorit cu adevărat. Nu este nicio legătură între transferul meu la Concordia, care nu este încă finalizat, și meciul FC Brașov - Gaz Metan. Dacă ar fi câștigat cei de la Mediaș și apoi primeam ofertă de la Gaz Metan, ce se mai zicea? Nu înțeleg de ce doare, deranjează că noi ne-am apărat corect șansele", a declarat Marian Constantinescu pentru Digi Sport.

Fotbalistul, în vârstă de 33 de ani, a vorbit și despre banii care s-au împărțit în vestiar la finalul partidei din campionatul trecut.

"Nu ni s-au adus bani de la Chiajna. În retur, cei din conducere ne-au acordat de mai multe ori prime, în lipsa banilor pentru salarii. Am primit prime și la meciurile cu Dinamo, cu U Cluj, cu Oțelul. Domnul Dochița, un apropiat al clubului, pe care Dinu Gheorghe îl cunoaște, este cel care a oferit acești bani pentru care am semnat", a conchis Marian Constantinescu la Digi Sport.

Un alt jucător ce a evoluat la FC Brașov în returul de campionat recent încheiat, Sasa Novakovic a semnat un contract cu nou promovata FC Voluntari şi va evolua şi sezonul viitor în prima ligă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Monica Tatoiu, dezvăluiri despre motivul pentru care singurul ei fiu nu-i mai vorbește: „A zis că am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Film Now
Jennifer Aniston și Jim Curtis ar fi început să-și plănuiască nunta: „Își doresc o nuntă simplă, pe plajă!”
Adevarul
Scenă neverosimilă la Survivor! În stare de ebrietate, Gabi Tamaș a făcut prăpăd cu toporul, pe platourile de...
Newsweek
În ce județe pensiile nu se pot plăti? Cifrele arată că sistemul de pensii e în colaps în umătate din România
Digi FM
Ai datorii la stat? Obligaţiile fiscale restante de cel puţin 1.200 de lei te pot trimite pe „lista rușinii”...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Dakota Johnson, pe lista TIME a celor mai influenți oameni în 2026. Melanie Griffith: Te iubesc. Meriți atât...
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...