Managerul Spitalului de Copii rupe tăcerea

Data publicării:
DIRECTOR SPITAL COPII


"Sunt paralizat de frică pentru că în toţi aceşti ani se pare că am pus în pericol sănătatea pacienţilor mei şi ai spitalului! Mi-am pus, de asemenea, în pericol cariera, credibilitatea profesională, chiar LIBERTATEA"

Aşa se apăra chirurgul Liviu Muntean pe pagina de Facebook, într-un mesaj postat sâmbătă. Presiunea mediatică şi zecile de controale ale instituţiilor care, peste noapte, s-au trezit să verifice câte un colţişor din unitatea pe care o conduce, l-au determinat pe managerul Spitalului de Copii din Braşov să rupă tăcerea.

"M-am simţit prost atât ca medic cât şi ca conducător de instituţie, după izbucnirea acestui scandal, cu dezinfectanţii, pentru că îmi dau seama că, într-un fel, mi-a şuierat glonţul pe lângă ureche, ca medic vorbesc" ,Liviu Muntean - managerul Spitalului de Copii din Braşov.

Din ordin de prefect, o altă comisie, din care fac parte şi doi reprezentanţi de la Direcţia de Sănătate şi Asistenţă Medicală a Consiliului Judeţean, a luat la puricat toate documentele care privesc achiziţiile spitalului şi corectitudinea lor.

"Noi am controlat pe banii pe care i-am alocat de către CJ pe investiţii şi dotare. Acum se face control pe achiziţia produselor. Şi aici venim noi în sprijin, cu profesioniştii noştri, ca să vadă dacă, la vremea respectivă, achiziţiile s-au făcut pe lege, corect", Adrian Gabor - vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov.

De câţiva ani, Spitalul de Pediatrie din Braşov cumpără dezinfectanţi de la Hexi Pharma prin achiziţie directă. Producătorul autohton oferea o gamă complexă de produse, la preţurile cele mai mici. Ideal pentru legislaţia românească şi pentru felul în care spitalele sunt obligate să cumpere produse sau servicii. Întregul scandal obligă acum spitalul la eforturi bugetare uriaşe.

"La spitalul de stat, ca să poţi să cumperi ceva la un preţ mai mare decât preţul cel mai mic, este o procedură aşa de anevoioasă, că nu îţi mai vine să... E mai simplu să cumperi la preţul cel mai mic. Şi dacă vrei să cumperi ceva mai de calitate şi să treci prin toată acea procedură anevoioasă, mai e şi sabia aia deasupra capului, că va veni, la un moment dat, Curtea de Conturi. De la 10-11.000 pe lună, am ajuns la aproape 50.000 pe lună, dacă am făcut un contract pe o lună de zile, înlocuind toţi dezinfectanţii. N-o să permitem, ca spital, să mergem aşa", Liviu Muntean - managerul Spitalului de Copii din Braşov.

În sprijinul managerului vine şi un expert independent care a auditat Spitalul de Copii din Braşov.

"Preţul cel mai mic este o cerinţă care, spun de 16 ani, de când e legea asta a achiziţiilor publice, că a distrus şi va distruge România Complet. Singurul lucru care poate rezolva legea achiziţiilor publice este permiterea identificării riscurilor în procesul de achiziţie, ele făcute publice şi lucrurile s-ar rezolva mult mai uşor", Silviu Măgureanu - auditor.

În plus, expertul vine cu acuzaţii grave şi spune că monopolul Hexi Pharma nu ar fi fost posibil fără concursul forurilor superioare.

"Laboratoare, organisme abilitate, sistemul ăsta de aprobare a achiziţiilor. Factori care ţin de Sănătate şi în Sănătate avem trei direcţii bine delimitate: Ministerul Sănătăţii, sistemul de acreditare a spitalelor sau cei care dau banii, casele de sănătate",  Silviu Măgureanu - auditor.

Direcţia de Sănătate Publică Braşov a dispus retragerea tuturor dezinfectanţilor cu probleme din spitalele din judeţ.

Reporter: Sorina Secelean
Imagine: Mihai Stan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri