Maşină de lux, scoasă la licitaţie de Fisc

Data publicării:
BENTLEY FINANTE

Autoturismul a fost confiscat de Autoritatea Naţională a Finanţelor Publice la începutul lunii octombrie 2011. Pentru că termenul legal de depozitare de 120 de zile a expirat, maşina a devenit proprietatea statului, care o va scoate la licitaţie. Deşi posesorul bolidului, un român stabilit în Statele Unite ale Americii, a contestat decizia, nu a reuşit să îşi achite taxele vamale, iar acum autovehiculul este depozitat la sediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Braşov, în aşteptarea unui nou proprietar.

Autoturismul este păstrat în garajul Fiscului braşovean de aproape un an de zile. Pentru a nu fi furată maşina, aceasta a fost sigilată şi păstrată fără o roată.

Licitaţia va porni de la aproximativ 160.000 de euro iar cei care doresc să participe trebuie să se informeze din timp despre condiţiile de desfăşurare şi actele necesare. "La licitaţia publică pot participa atât persoanele fizice cât şi juridice, cu următoarele condiţi: înscrierea pe baza unei cereri, plata unei garanţii de participare la licitaţie reprezentând cel puţin 10% din valoarea licitaţiei", a declarat Tiberiu Nistor, şef administraţie DGFP Braşov.

Licitaţia va avea loc miercuri, 29 februarie, la sediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Braşov. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri