Mediaşul, fără ocolitoare

Data publicării:
CENTURA MEDIAS

Drumul Naţional 14, care face legătura între Sibiu şi Sighişoara, trece prin mijlocul Mediaşului. Traficul greu, dar şi maşinile mici, sufocă oraşul şi distrug asfaltul, care oricum n-a mai fost refăcut de zeci de ani.

"Dezastru! Ajungem, cred că, din săptămână în săptămână să intrăm în service. Cu aşa drumuri, nu e de mirare că mulţi turişti evită să mai viziteze orăşelul medieval", spune un localnic.

Mediaşul se află pe traseul turistic al cetăţilor medievale. Însă vizitatorii sunt total descurajaţi de starea drumurilor. Această şosea, care ajunge prin centrul oraşului, este de fapt Drumul Naţional 14, o şosea foarte aglomerată şi plină de gropi

Proiectul centurii ocolitoare a Mediaşului există la Ministerul Transporturilor de peste şase ani. Anul trecut, Dan Şova, pe atunci ministru de resort, promitea că în 2016 Mediaşul va fi ocolit pe centură. Şase luni mai târziu, succesorul său, Ioan Rus, spunea că în această primăvară vor începe lucrările.

Potrivit Companiei Naţionale de Drumuri, licitaţia pentru actualizarea studiului de fezabilitate tocmai a fost contestată, iar ofertele trebuie reevaluate. 

Reprezentanţii Companiei de Drumuri Naţionale se feresc să înainteze un nou termen de începere a lucrărilor. După ani de promisiuni, autorităţile locale nu mai cred în declaraţii.

"Părerea mea că dacă s-ar începe în 2016, mai devreme de 2020-2021 proiectul nu s-ar încheia. Dar, repet, eu sunt sceptic că în 2016 proiectul va intra la finanţare", a declarat Teodor Neamțu, primarul Mediaşului. 

Între timp, şoseaua care traversează Mediaşul şi preia tot traficul de pe drumul naţional a trecut ba în administrarea Primăriei, ba în cea a Companiei Naţionale de Drumuri. În cea mai recentă Hotărâre de Guvern, din 2013, prin care drumul revine la Primărie, reprezentanţii Executivului notează că au reabilitat întregul tronson. Drumul nu a văzut, însă, asfalt proaspăt decât în gropile apărute peste iarnă - şi asta, de peste 20 de ani.

Reporter: Adela Mohanu
Operator: Lucian Sandu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri