Muzeu uitat de autorităţi

CASA BARAC

Clădirea care adăposteşte mii de volume unice în ţară a fost construită în anul 1773 şi este monument istoric de clasa B. De atunci nu a mai fost reparată, doar întreţinută din fondurile modeste pe care le are Muzeul Primei Şcoli Româneşti din Braşov. Acoperişul are porţiuni pe care ţiglele lipsesc, în cele 15 încăperi tavanul este crăpat, iar infiltraţiile de apă au făcut ca pereţii să fie acoperiţi de mucegai. Cele mai mari bătăi de cap le au anagajaţii muzeului care trebuie să aibă grijă ca apa să nu ajungă la cărţi.

"Într-o dimineaţă am venit şi am aprins lumina în hol ca să văd să tastez să iau alarma de pe acest obiectiv, dintr-o dată a bubuit ceva. S-a făcut scrut circuit întrucât s-a adunat apă acolo, ploua. Şi am început cu ligheane ca să punem să ca să curgă apa acolo, luam cărţile şi le mutam dintr-o parte în alta", Nicolae Blaj, muzeograf. 

În total, pe rafturile muzeului sunt 6.000 de cărţi vechi şi 30.000 de documente, un adevărat tezaur, asta în condiţiile în care Academia Română are doar 3.000 de volume vechi de sute de ani.

Una dintre cele mai vechi cărţi le muzeului ale muzeului este < Prima Biblie a Ruşilor > scrisă în anul 1581. Aceasta şi alte sute de cărţi sunt acoperite la fiecare ploaie, pentru ca apa care se infiltrează prin tavan să nu le deterioreze.

Muzeul a primit suma de 200.000 lei din partea Secretariatului de Stat pentru Culte, însă banii nu au ajuns pentru reabilitare.

"Fiind casă patrimoniu se presupun anumite formalităţi, anumite documente şi ca să constatăm că la alcătuirea acestor documente ne-a costat tot atâţia bani şi ne-am trezit de fapt fără bani. Documentele fiind făcute şi valabile cu efeortui considerabile, suntem în poziţia ca dacă peste trei ani nu se face lucrarea, am făcut degeaba tot efortul",  Vasile Oltean, director Prima Şcoala Românească Braşov. 

Pentru reabilitarea completă a Casei Barac ar fi nevoie de 700.000 euro, spun reprezentanţii muzeului. Secretariatul de stat pentru culte spune ca nu mai poate acorda alţi bani.

"Secretariatul de Stat pentru Culte a analizat dosarul de cerere a unui sprijin financiar (care conţinea toate documentele necesare, inclusiv Autorizaţia de construire, eliberată de către Primăria Municipiului Braşov şi avizul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Braşov) şi, în baza legislaţiei specifice, a hotărât alocarea a 200.000 de lei, suma totală solicitată de către parohie, conform devizului, fiind de 2.382.334 de lei. Aceasta este suma maximă pe care Secretariatul de Stat pentru Culte a putut să o acorde pentru lucrările de restaurare a muzeului parohial găzduit de către Casa Ioan Barac, conform procedurii operaționale interne", sursă: comunicat Secretariatul de Stat pentru Culte.

În lipsa finanţării directorul muzeului Primei Şcoli Româneşti face apel la braşoveni să facă donaţii în bani. Veniturile încasate de muzeu din vânzarea biletelor abia asigură cheltuielile de intretinere şi salariile personalului.

Reporter Ruxandra Morar
Operator : Zoltan Munteanu-Racz

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate