Nae Manea a anunţat primele plecări de la Corona Braşov

Data publicării:
MANEA ANUNTA PLECARI

Cei vizaţi de antrenorul braşovenilor sunt Rareş Forika, Florin Stângă, Ioan Coman, Marius Pastor, Florin Manea, Cristi Marcăş şi Marius Ene. Interesant este faptul că, majoritatea au semnat contracte noi în acestă vară, valabile pe încă doi ani, cu gruparea galben-albaştrilor. O altă pierdere a venit şi din zona conducerii, unde fostul director general Andras Szakal, şi-a dat astăzi demisia şi urmează să preia funcţia de preşedinte al echipei de Liga secundă, Unirea Tărlungeni.

În schimb, conducerea clubului a reuşit legitimarea mijlocaşului uruguaian Aguirre, după ce cartea verde a jucătorului a sosit la Braşov. Aguirre se antrenează cu lotul Coronei de peste o lună. De asemenea, un mijlocaş brazilian şi fundaşul central Marius Constantin, au luat parte la ultimele şedinţe de pregătire ale echipei. Ultima clasată în Liga I, Corona Braşov a obţinut primul punct din campionat în runda trecută, în remiza de pe teren propriu cu Dinamo Bucureşti. Înainte de meciul cu CFR Cluj, din etapa a şasea, Corona va disputa un meci amical cu Gloria Bistriţa, joi, de la ora 18.00 pe Stadionul Carpaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce casă poți construi în 2026 cu 25.000 de euro: preţurile la materiale şi manopera au crescut enorm
Digi FM
Maioneză de post. Rețeta simplă, rapidă și cremoasă, numai bună de adăugat în salate în Postul Paștelui
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adevărul din spatele scandalului Pussycat Dolls. Motivul pentru care trupa s-a destrămat înainte de marele...
Film Now
De ce nu s-a căsătorit niciodată Al Pacino. Actorul, tatăl a patru copii, a avut relații cu mai multe actrițe...
Adevarul
Ce s-ar întâmpla dacă PSD iese de la guvernare în 2026
Newsweek
Cum ar putea pierde 2.000.000 pensionari ajutorul la pensie de 800 lei din aprilie? „Intrăm în criză de timp”
Digi FM
Ținute care au rămas în istoria premiilor Oscar. De la rochia lebădă a lui Bjork și costumul purtat cu fața...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
A adoptat un motan și a crezut că i-a salvat viața. După trei ani a aflat că riscă 300.000€ amendă și...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică