Pericol de avalanşe în munţii Făgăraş

Data publicării:
avalanse

După ninsorile din ultimele zile s-a depus un strat consistent de zăpadă, iar acum vremea s-a încălzit brusc. În prezent, la Bâlea Lac, la altitudinea de peste 2.000 de metri, stratul de zăpadă măsoară 1,72 m. Cele mai expuse pericolului de avalanşă sunt zonele de pe versantul nordic, unde s-a acumulat multă zăpadă. Salvamontiştii îi sfătuiesc pe turişti să nu se aventureze pe munte în aceste zile şi să meargă doar pe traseele unde nu există restricţii. 

"Cei care vin să practice sporturi de iarnă, au şi zone sigure, zone în care riscul de avalanşe nu este mare. Dar pentru a nu săvârşi niciun eveniment neplăcut, rugăm pe cei care vin să practice sporturi de iarnă, şi deja sunt mulţi astfel de turişti în zona Bâlea, să ia legătura cu patrula Salvamont aflată de serviciu la Bâlea Lac", spune Adrian David - şeful serviciului Salvamont Sibiu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri