Peste 100.000 de pelerini, la Şumuleu Ciuc

Data publicării:
PELERINAJ SUMULEU

Pelerinajul de Rusalii de la Miercurea Ciuc transformă an de an oraşul într-un furnicar. Primul popas al pelerinilor este bazilica Sfânta Maria, unde se află cea mai înaltă statuie din lume care o înfăţişează pe Sfânta Fecioară, sculptură Veche de 500 de ani.

Pelerinii au pornit apoi la pas spre Muntele Şumuleul Mic. Muntele Șumuleu este unul din cele mai importante locuri de pelerinaj ale Bisericii Romano-Catolice din România.

"Ceea ce se celebrează aici este nemaipomenit", spune un participant.

"Mă simt foarte bine, parcă sufletul mi-e plin. Sunt bucuroasă că sunt aici, că pot să vin", spune alt participant.

Jandarmii spun că în acest an au venit peste 100 de mii de pelerini. Mulţi - din străinătate.

"Cred că suntem pentru a cincea oară aici. Mie îmi place zona, ne plac plaiurile acestea. Este foarte frumos aici. Vin din Budapesta. Aţi venit singură sau cu familia, cu prietenii? Nu, am venit cu soţul. El e sus şi alături de alţi prieteni", spune alt participant.

Pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu Ciuc este cel mai mare din Europa Centrală şi de Est, şi a avut loc pentru prima dată în urmă cu aproape 500 de ani. De câţiva ani, la procesiune participă şi preşedintele Ungariei.

reporter: Sorina Secelean
operator: Mihai Stan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri