Piaţa Sfatului, văzută într-o altă lumină. Au fost montaţi stâlpi cu felinare, care au aspect vintage

Data publicării:
ILUMINAT PIATA

Pentru majoritatea celor care vin în Braşov, Piaţa Sfatului este un punct de reper, un loc de întâlnire în centrul vechi al oraşului de la poalele Tâmpei. Pentru cei care trăiesc aici, însă, piaţa este un simbol, o identitate, iar timpul nu ar trebui să îi afecteze aspectul. Noii stâlpi de iluminat, spun oamenii, îi redau farmecul de odinioară.

"Am văzut când s-au montat, chiar mă uitam şi admiram lucrul ăsta. Mi-a plăcut ideea, mi-a plăcut şi sunt frumoşi. Bravo!", spune un trecător.

"Schimbă aspectul şi dau o culoare plăcută oraşului. Adică te fac să simţi că eşti în Evul Mediu şi eşti un pic mai vechi", este de părere un alt localnic.

Astfel de stâlpi, spun autorităţile locale, mai există doar în Roma, în zona castelului Sant'Angelo, dar şi în Veneţia şi în Ravena. Ei fac ca, de departe, Piaţa Sfatului să pară cel mai luminat loc din Braşov. Turiştii sunt încântaţi de aspectul pe care îl dau locului şi mulţi chiar se pozează cu ei.

"Venim din Barcelona şi acolo sunt multe străzi unde nu au fost încă înlocuiţi, unde mai există cei de acum o sută de ani", spune un turist. 

Stâlpii au o înălţimea de opt metri, patru console decorative şi patru corpuri de iluminat dotate cu lămpi cu iodură metalică. Fiecare lampă are 140 de wati.

"Corpurile de iluminat, care sunt de ultimă tehnologe, iluminează mai bine, consumă mai puţin, sunt mai eficiente din punct de vedere al puterii de iluminat, au o rezistenţă", a declarat George Scripcaru, primarul Braşovului.

Primăria a investit în jur de 40.000 de lei pentru acest proiect, iar banii vin din bugetul local.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pierdere imensă pentru România. Anunțul trist tocmai a venit
Digi FM
Calvarul trăit de o româncă în timpul relației cu un bărbat turc de religie musulmană: „Nu aveam voie să ies...
Pro FM
Boala de care suferă Anca Țurcașiu: „Nu există remediu”. Artista nu mai consumă carne de 34 de ani și a...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Suma uriașă cu care se vinde vila arhitectului care a coordonat construcția sediului Primăriei Capitalei
Newsweek
Ziua când pensia intră pe card în octombrie s-a schimbat. 2.300.000 pensionari sunt vizați
Digi FM
„Așa vrei să conduci și țara?” Mircea Geoană, viral pe TikTok, după ce a fost ironizat pentru aptitudinile de...
Digi World
Cel mai nepotrivit moment al zilei pentru a mânca, dacă vrei dinți sănătoși. Fereastra de două ore în care...
Digi Animal World
Ce a făcut un câine care a fost lăsat singur acasă. Imaginile surprinse de camera de supraveghere au devenit...
Film Now
Detaliul din Titanic pe care James Cameron l-a făcut public după mai bine de 20 de ani: “Uitați-vă cu atenție”
UTV
Au aparut imagini socante de la petrecerile lui P. Diddy. Rapperul a pus o femeie dezbracata pe masa, printre...