Planuri mari pentru Transfăgărăşan

Data publicării:
TRANSFAGARASAN

Transfăgărăşanul, soseaua aflată în topul celor mai spectaculoase drumuri din lume, trebuie deschis turiştilor mai multe luni pe an. Asta spune conducerea Ministerului Transporturilor care, din aceasta vară, are planuri mari pentru drum.

"Sunt foarte multe lucrări. De la reparaţii poduri până la protecţie versanţi contra căderilor de pietre. Cu aceste lucrări s-ar putea menţine drumul deschis cât mai mult şi pe perioada iernii", afirmă Adriana Nicula, Directorul regional Braşov al CNADNR.

Lucrările sunt programate să înceapă în această vară, iar cele mai multe vor fi făute în judeţul Sibiu, între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac. Turiştilor le surâde ideea ca drumul să fie deschis şi iarna.

"În afară de frumuseţea lui, pe care ţi-o oferă de la un cap la altul, e util pentru mulţi transportatori. Au fost câţiva care s-au întors decepţionaţi că nu pot să treacă. Bănuiesc că ajută mult şi la turism şi la transport", spune un turist.

Circulaţia pe Transfăgărăşan este închisă în perioada 1 noiembrie - 1 iulie. Chiar dacă se aproprie data la care va fi deschis publicului, lucrările prevăzute nu vor închide drumul, vor fi restricţii însă pentru turişti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri