Primăria îi scapă de evacuare

Data publicării:
EVACUATI

În Sfântu Gheorghe, executorii judecătoreşti au câteva sute de dosare în lucru. Fie că şi-au pierdut joburile sau au avut firme care au ajuns în faliment, oamenii cer spijinul autorităţilor locale în speranţa că nu vor rămâne pe drumuri.

"Vin cetăţeni la audienţe şi, din păcate, sunt unele familii în situaţia în care dejabăncile au început procedurile de evacuare. Am încercat să-i ajut, am încercat să caut soluţii şi m-am lovit de imposibilitatea de a-i ajuta din cauza legislaţiei", a spus Antal Arpad - primarul municipiului Sfântu Gheorghe.

În audienţă la primar a fost şi Kadar Judit. În vârstă de 35 de ani, femeia s-a întors din Ungaria în 2007 cu cei doi copii, după ce a divorţat. Tot atunci a luat un credit de la bancă şi a cumpărat un apartament cu două camere, în valoare de 21.000 de euro. În acelaşi cartier şi-a deschis şi un salon de coafură. Din păcate, afacerea nu a mers bine şi în scurt timp s-a îngropat în datorii.

"Viaţa mea a fost foarte grea, şi cu copiii si cu lucrul nu a mers foarte bine şi aşa... Şi aţi acumulat restanţe? da, am restanţe şi aici şi la apă şi la izolarea blocului, avem 3000 de lei sigur", a precizat Kadar Judit. 

Banca a trimis dosarul lui Judit către un executor judecătoresc aşa că acum femeia, se aşteaptă ca, de la 1 martie, să fie evacută din casă.

Propunerea legislativă de a cumpăra apartametele executate de bancă şi de a le oferi în chirie foştilor proprietari va fi propusă la dezbateri în Parlamentul României de către grupul Parlamentar UDMR. Executorii judecătoreşti spun că, juridic, propunerea poate fi pusă în aplicare.

" E bineventa . Din punctul nostru de vedere chiar ne+ar usura extrem de mult munca si noua, dar în ce masura va fi feyabila asta vom vedea pe viitor. Sincer, sunt cam sceptica la o astfel de masura legislativă", a spus Cornel Tereacă,  preşedintele Camerei Executorilor Judecătoreşti.

Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe şi-au propus ca pentru început să cumpere doar 10 apartamente. Pentru asta ar cheltui maximum 1 milion de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri