Primul centru de informare turistică la Bran

Data publicării:
INFOPOINT BRAN

Centrul a fost făcut din bani europeni şi îşi propune să vină în sprijinul turiştilor cu toate informaţiile necesare. Proiectul a costat aproape 150.000 de euro.

"Până acum informaţiile le strângea fiecare acasă sau în primărie şi nu reuşea să le pună cap la cap, să fie informaţia completă", declară Laurenţiu Drăgan, directorul Asociaţiei Bran-Moeciu-Fundata.

Acum, informaţia există. Pliante, hărţi, dar şi un site cu un tur virtual al zonei, sunt deocamdată materialele informative care pot fi găsite la biroul turistic.

Autorităţile promit ca în scurt timp să finalizeze şi o bază de date cu toate pensiunile şi restaurantele, astfel încât turiştii să afle date despre locurile de cazare disponibile, preţurile şi specificul restaurantelor, iar în acest fel să fie înlăturat şi turismul la negru.

Centrul de informare turistică va fi deschis non-stop şi va acoperi zona Bran-Moeciu-Fundata. Anual, numai în Bran, vin peste 500.000 de turişti, iar oficial sunt raportate peste 70 de pensiuni în zonă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri