Produse tradiţionale, bombe pentru sănătate

Data publicării:
BRANZA PE DN

Pe marginea Drumului Național 1, în județul Sibiu, zeci de producători și-au amenajat chioșcuri în care vând brânză. Doar că marfa este ţinută în soare, iar frigiderele, acolo unde există, sunt doar de formă.

Chiar și așa, producătorii nu duc lipsă de clienți, mai ales acum, când mii de români se întorc acasă, din străinătate. Acest bărbat, de exemplu, a venit cu mașina tocmai din Anglia și abia a așteptat să guste o bucată de brânză de Sibiu.

" Uite, 29 de lei am, 29 de lei dau. Am cumpărat brânză, nu știu, afumată. Cașcaval afumat. Păi când eram mic, am mâncat din șanț, așa nu mor acuma ", povesteşte un cumpărător.

Conştienţi că marfa ţinută în soare se strică repede, unii comercianţi au recurs la improvizații.

" Asta-i apă înghețată, sunt și pe dedesubt sticle cu apă, asta iară și toate le băgăm... Uite, asta iară-i apă înghețată. Toate sunt puse acolo. Și stau ca-n frigider ", spune un comerciant. 

Medicii avertizează, însă, că, dacă nu sunt ţinute la frigider, produsele lactate pot provoca probleme grave de sănătate imediat ce sunt consumate.

" Condițiile meteorologice favorizează alterarea mai ușoară a alimentelor MUSCĂ 00.48-00.59 Favorizează dezvoltarea de bacterii, care pot duce la apariția îmbolnăvirilor, cele mai frecvent întâlnite fiind salmonella, e coli, campylobacter, listeria ", susţine dr. Simona Berariu - purtătorul de cuvânt al DSP Sibiu.

În ciuda pericolului, inspectorii de la Protecţia Consumatorilor Sibiu nu au trecut nici măcar o dată, de la începutul verii, pe la producătorii care vând marfa pe marginea drumului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri