Rebranşări la reţeaua centralizată de termoficare

Data publicării:
REBRANSARE 030913

Conducerea Tetkron a pus la punct, încă de anul trecut, o strategie prin care costurile proprietarilor rebranşaţi la reţeaua centralizată să fie mai mici. Oamenii, care s-au întors la reţeaua centralizată, spun că acum facturile lor la încălzire sunt mult mai mici decât cele ale locatarilor care au centrale proprii în apartamente.

"Nu mai plătim câte 500-600 de lei, am plătit la 300-350 şi e mult mai bine decât înainte", afirmă un locatar, branşat la sistemul central de încălzire.

Oamenii au fost mulţumiţi că rebranşarea este gratuită, dar şi că au putut să îşi păstreze centralele de apartament sau sursele alternative de încălzire. Cele două sisteme pot funcţiona în paralel.

Nu puţini sunt, însă, cei care şi-au păstrat centralele termice, în defavoarea reţelei municipale. Aceşti locatari spun că aşa este mai avantajos şi că plătesc mai puţin decât atunci când erau branşaţi la sistemul centralizat. 

Conducerea Tetkron anunţă că, în blocurile care au rămas pe vechiul sistem de termoficare, se vor monta sisteme noi de distribuţie, pe orizontală. 12.000 de locuinţe din Braşov primesc astăzi agent termic, în sistem centralizat. Cele mai multe cereri de rebranşare au venit din partea locuitorilor din Centrul Civic, dar şi din Răcădău - cartierul cu cea mai nouă reţea de distribuţie a energiei termice. Însă, ca să nu meargă pe pierdere, reţeaua centralizată are nevoie de 18.000 de abonaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri