Remiză cu scandal

Data publicării:
REMIZA CU SCANDAL

Gigi Mulțescu și-a motivat echipa pentru a juca cât mai bine la Ploiești, iar Gaz Metan a reușit unul dintre cele mai bune meciuri din acest an. Bokila și Mojica au trimis în bară în prima repriză, însă oaspeții au condus la pauză cu 1-0, după golul marcat în minutul 43, cu un șut trimis de Vitinho pe sub Bornescu.

Dupa pauză, a început nebunia la Ploiești. Geraldo a fost eliminat pentru două cartonașe galbene, iar apoi Bawab a simulat o accidentare. Bornescu și Bawab au fost eliminați în urma scandalului și vor rata finala Cupei, iar Contra a fost trimis în tribune, antrenor pe bancă rămânând mijlocașul Hoban. Pe final, medieșenii și-au pierdut și ei cumpătul și au mai primit încă trei cartonașe roșii, prin Todea, Zaharia și Muth. Ultimul a provocat penalty-ul din care Hamza a punctat pentru 1-1, în al 12-lea minut al prelungirilor, la ultima fază de joc. În urma acestui rezultat Gaz Metan Mediaș a încheiat campionatul pe locul 10 cu 46 de puncte acumulate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri