Sari la conținut

Reţea de traficanţi, destructurată

Substanţele chimice ajungeau în România prin intermediul unor curieri. Procurorii susţin că o parte din membrii grupării le combinau cu toluen, acetonă sau sodă caustică, iar amestecul îl pulverizau apoi pe ceaiuri medicinale pe care le cumpărau din supermarketuri. Un gram din acest amestec era vândut apoi cu 20-30 de lei.

"Aceste substante noi sunt extrem de periculoase, atât din punct de vedere psihic, cât şi fizic, creează complicaţii respiratorii şi cardiace şi de asemenea, complicaţii psihiatrice severe", spune cms. Cristian Oprişan, şef Centrul Regional Antidrog Constanţa Tulcea.

Procurorii şi poliţiştii spun că săptămânal primesc cel puţin două sesizări din partea medicilor de la urgenţe referitoare la persoane, în special minori, care ajung în stare gravă la spital în urma consumului de substanţe psihoactive.

 "Noi suntem siliţi să acţionăm simptomatic, de obicei pacienţii nu mărturisesc consumul de substanţe, aceste informaţii vin tardiv, încercăm să le smulgem de la aparţinători sau după ce pacientul a ajuns intr-o stare în care sepoate comunica cu dumnealui", spune dr. Diana Brânzei, medic UPU SMURD Arad.

"Este, din păcate o substanţă foarte persiculoasă pentru sănătate şi, din păcate, la nivel social pătura cea mai lovită este cea a adolescenţilor iar datorită preţului redus constatăm că amploarea fenomenului este chiar mai ridicată decât în cazul vânzării de droguri clasice", spune Cătălin Borcoman, procuror şef DIICOT Braşov.

25 de persoane din Braşov, Codlea şi Vulcan au fost ridicate în urma percheziţiilor de azi dimineaţă şi duse la audieri. 11 dintre ele au calitatea de suspecţi în acest caz.

"Trebuie să dea o declaraţie şi se întoarce acasă, că nu există probe. Eu ştiu clar că este nevinovat, n-are nicio legătură. Păcat că cine ştie ce prieteni are", spune logodnica unui suspect.

Procurorii DIICOT spun că în legislaţia actuală consumul de substanţe psihoactive nu este incriminat, astfel că nu au cum să intervină pentru a stopa acest fenomen. Anchetatorii speră ca acum, fiind vorba despre un grup infracţional organizat, să poată să obţină arestarea preventivă pentru 30 de zile a suspecţilor.

Reporteri: Madalina Zamfir, Sorina Secelean
Operatori: Dan Dascălu, Lucian Păculea

Etichete: diicot , droguri , substante , bcco , sintetice

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale