S-a încheiat Cibin Fest, la Sibiu

Data publicării:
CIBIN FEST 300913

Fiecare petrecere la Cibin Fest a început dis de dimineaţă şi a durat până aproape de miezul nopţii. În tot acest timp vizitatorii au cântat, au dansat şi apoi s-au cinstit cu bere şi mâncare de la cei 20 de producători
tradiţionali, prezenţi la festival.

Organizatorii spun că în patru zile de Cibin Fest s-au consumat peste 1.000 de butoaie cu bere. În plus, zilnic evenimentul a atras minim 3.000 de vizitatori, adică de două ori mai mulţi faţă de anul trecut.

Ediţia cu numărul 3 a festivalului berii, Cibin Fest, a avut loc într-un cort mare cât un teren de fotbal, montat chiar în centrul oraşului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri