Saltele murdare pentru bolnavii din Sibiu

Data publicării:
SALTELE MURDARE

Fotografiile au fost surprinse în urmă cu câteva zile, de nora unei femei care a avut nevoie de o operație minoră la picior, la secția Ortopedie a Spitalului Clinic Județean. Saltelele sunt fotografiate în Salonul Septic, iar cei care le-au surprins spun că au stat neacoperite zile întregi.

"E inuman. Nu poți să pui un om bolnav să stea pe așa ceva. Și mai ales un om care are o operație deschisă, o rană deschisă. Un om care, zi de zi, trebuie curățată rana aia... Miroase îngrozitor, îngrozitor. Îngrozitor miroase! E de nedescris. Eu tocmai de aceea am și făcut pozele respective. Am zis măi, așa ceva nu se poate", spune nora pacientei.

Astăzi, după ce imaginile au apărut pe internet, toate saltelele din salonul respectiv au fost acoperite cu lenjerie albă. Toți cei care sunt inernați sau care au rude internate se plâng, însă, de condițiile mult sub așteptări.

"Așa ceva nu se poate. Nu-i posibil! Nu-i posibil... O venit fata din Canada și o venit și ea, internată la Gastro și când o văzut cum se vorbește, o rămas blocați - și ea, și ginerele, care e de acolo", pacientă.

"M-a pus acum de m-a desfăcut și mi-a bandajat și nu știu ce, m-a pus pe o masă goală m-a pus după alții, fără niciun fel de hârtie, un cearșaf de hârtie... Unul după altul, da? Și sunt atâția cu atâtea ciuperci sau boli sau nu știu. Nimic dedesubt, deci. Mai mult de-atâta...?!", pacientă.

Reprezentanții Spitalului susțin că nu au bani să cumpere alte saltele și că nu au nici măcar suficiente seturi de lenjerie, astfel încât să le acopere.

"Se lucrează la capacitate maximă. În aceste momente, stocul este insuficient, generând situații izolate, de genul celei prezentate. Ca urmare, s-a dispus achiziționarea de material pentru confecționarea de lenjerii, astfel încât spitalul să dispună de un stoc consistent, care să acopere permanent cerințele a nivel de unitate", Decebal Todăriţă, purtător de cuvânt Spitalul Județean Sibiu.

Consiliul Județean, instituție care finanțează cel mai mare spital din Sibiu, a solicitat un raport care să clarifice starea materială dezastruoasă a unităţii. Spitalului i-a fost alocată anul acesta suma de 9 milioane de lei, doar pentru investiții și dotarea cu echipamente.

Reporter: Adela Mohanu
Imagine: Lucian Sandu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri