Şansa la o viaţă mai bună

Data publicării:
COPII APATA

"Fiecare copil în grădiniţă" - este deviza sub care un ONG încearcă să convingă cât mai mulţi părinţi să se ocupe de şcolarizarea copiilor lor. Nume cunoscute sprijină iniţiativa şi merg dintr-o comunitate în alta ca să disemineze mesajul. Cristian Mungiu este un exemplu.

"Pe termen lung, singurul lucru care ar putea să ne facă pe toţi să progresăm e educaţia şi investiţia în educaţie. Nu poţi să educi un adult. Trebuie să o luăm cu răbdare, de la cei mici şi poate că, în 10, 15, 20 de ani, copiii noştri vor trăi într-o lume mai bună", spune regizorul Cristian Mungiu.

Preţ de o oră, regizorul a intrat în rolul educatorului, la grădiniţa din comuna Apaţa.

"Mediul în care vin, în primul rând, este motivant, faptul că au jucării, au linişte, au căldură, tot ceea ce, poate, nu au în mediul de acasă, îi face să îşi dorească să vină la grădiniţă", spune Cornelia Barta - educatoare.

În Camera Deputaţilor urmează să se dea votul final pentru aprobarea legii care să permită primăriilor să susţină în mod direct, cu bani, părinţii preşcolarilor.

"(Reporter: Cu ce vă ajută, ce veţi face cu ei?) Ne ajută pentru copii, ca să le cumpărăm lor ce le trebuie, hăinuţe, papucei. (Reporter: Cu 50 de lei v-aţi gândit ce aţi putea cumpăra?) O pereche de papuccei şi, cred, o pereche de pantalonaşi", spune Laura Mondoc - mamă.

Consiliul Judeţean Braşov, care a susţinut de la început proiectul "Fiecare Copil în Grădiniţă", deja a pus deoparte banii necesari pentru părinţii a 100 de copii din satele braşovene.

"Este vorba, pentru acest an, de 40.000 de lei, pentru a susţine în continuare programul, pentru achiziţionarea de tichete sociale. Dacă cadrul legislativ ne va permite, vom face această susţinere şi în anii viitori", spune  Claudiu Coman - vicepreşedinte CJ Braşov.

Din cele 11 judeţe beneficiare, Braşovul are numărul cel mai mare de copii proveniţi din familii sărace, cu venituri sub 150 de lei per membru de familie. Doar anul şcolar trecut, de program au beneficiat 677 de copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani. Anul acesta, vor primi sprijin prin proiect părinţi din localităţile Apaţa, Augustin, Budila, Comăna, Târlungeni şi Vama Buzăului.

Reporter: Sorina Secelean
Operator: Dan Dascălu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri