Sezon plin pentru hocheişti

Data publicării:
HOCHEI

După decizia de a nu cumpăra stranieri în acest sezon, braşovenii nu vor mai avea posibilitatea să joace în paralel atât în campionatul intern cât şi în Liga Mol. Astfel, conform unei hotărâri din biroul federal, atât Corona Braşov cât şi HSC Miercurea Ciuc vor fi nevoite ca, în weekenduri cu meciuri în Liga Mol, să dispute şi partidele din competiţia internă.

Pentru a putea evolua pe două fronturi, braşovenii vor avea la dispoziţie un lot numeros care să se poată împărţi între cele două competiţii majore, cu menţiunea că, în campionat, elevii lui Otto Keresztes au ca obiectiv intrarea în play-off. În total, Corona va evolua în peste 90 de jocuri în sezonul viitor.

Între timp conducerea clubului braşovean a anunţat preţurile biletelor şi abonamentelor pentru noul sezon. Intrarea generală va costa 15 lei în Liga Mol şi 10 lei în campionatul intern. Pentru copii cu vârste între 7 şi 14 ani biletul costă 10 lei în Liga Mol şi 5 lei în campionat. Preţul unui abonament până pe 25 august este 350 de lei iar după această dată, de 400 lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de căsnicie, doi copii și o siluetă perfectă. Elena Gheorghe impresionează în costum de baie, în prag...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Fosta șefă Poliției Maramureș, implicată într-un accident, după ce a pătruns pe contrasens. Chestorul în...
Newsweek
Cupoanele de pensie au 5 culori diferite. Ce semnifică fiecare? Care îți „garantează” o pensie mai mare?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
A murit Brenda Fricker, „doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2”. Mesajul sfâșietor al agentului ei: „Nu va...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...