Staţiuni cu ape minerale dar fără turişti

Data publicării:

Dacă în perioada interbelică zona era vizitată de protipendadă, iar mai apoi, prin anii '70, hotelul şi pensiunile din staţiune erau pline de turişti, acum totul e pustiu în Malnaş Băi. Doar câte un localnic mai trece răzleţ, pe drum, până la izvor, pentru a-şi umple bidoanele cu apa minerală care cu zeci de ani în urma vindeca oameni veniţi din toate colţurile lumii.

Liszka Arpad s-a născut în Malnaş şi îşi aminteşte cum, pe vremuri staţiunea era un adevărat furnicar. Oamenii veneau să se trateze la mofete şi la apa minerală. Cu gândul la acele timpuri, Arpad nu crede că staţiunea ar mai putea vreodată să revină în atenţia turiştilor.

„Avea medic staţiunea, cantine, nu una, mai multe. Deci din Bucureşti, 20-25 de ani în continuu veneau mai ales pensionarii, dar şi studenţii veneau, erau din străinătate", îşi aminteşte Liszka Arpad.

În 2003 un investitor a cumpărat mai multe staţiuni din judeţul Covasna, printre care şi Malnaş Băi. Nu a investit însă, niciun leu. În 2011, Primăria Malnaş, ajutată de Consiliul Judeţean, a cumpărat staţiunea la preţul de 300.000 de euro. Tot ce pot autorităţile să facă acum e să investească în infrastructură.

„Administraţiile locale nu au dreptul să investească în locuri de cazare sau într-un restaurant. Am devenit proprietar dar întrebarea este ce facem mai departe", a declarat  Kasléder József, primarul din Malnaş.

Consiliul Local şi cel Judeţean sunt acum proprietariii unui hotel cu 50 de camere, unui restaurant, unei baze de tratament şi unui teren de aproximativ 30.000 de metri pătraţi.

Anul acesta în luna mai va fi ianugurată cea mai nouă baza de tratament cu bazine cu apă minerală, mofete şi personal specializat. Toate aceste investiţii sunt inutile fără unităţi de cazare sau restaurante. Singura investiţie majoră făcută în ultimii şase ani în comună este o fabrică de apă minerală, care a creat doar cinci noi locuri de muncă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri