Supravieţuiesc la limită

Data publicării:
BANI MATERNITATE

La secţia de Terapie Intensivă a Maternităţii Braşov substanţele care îi ţin în viaţă pe bebeluşii născuţi prematur sunt pe terminate. În plus, lipsesc consumabilele, tubulaturile şi sondele. Multe dintre dispozitive sunt mutate de la un copil la altul, sunt împrumutate de la firme specializate sau, în ultimă instanţă, cele de unică folosinţă sunt utilizate de mai multe ori.

În acest moment suntem la limită, suntem chiar disperaţi, aş putea să vă spun. În primul trimestru repartiţia bugetară a fost zero, deci am funcţionat cu achiziţiile pe care le-am făcut la sfârşitul anului trecut, iar pentru acest an, pentru niciunul din programe nu avem bani suficienţi" declară Olimpia Petrescu - şeful şecţiei Terapie Intensivă Neonatală.  

Dacă anul trecut, Ministerul Sănătăţii a trimis la Braşov peste 400.000 de lei pentru toate cele cinci programe naţionale de îngrijire a mamei şi copilului, anul acesta, finanaţarea lor a scăzut la un sfert. Este vorba de programul de prevenire a malnutriţiei la nou-născuţii prematur, cel de terapie intensivă neonatală, programele de screening a deficienţelor de auz şi de prevenire a retinopatiei la copiii prematuri şi programul de de prevenire a sindromului izoimunizare RH.

"Având în vedere că avem destul de mulţi copii nou-născuţi este foarte greu atunci când avem nevoie de aparate şi nu avem cum să le utilizăm, neavând toate materialele necesare", spune Alina Rusu - asistent medical

Anual, la terapie intersivă sunt îngrijiţi în jur de 450 de bebelulşi născuţi prematur. Maternitatea Braşov este singurul centru acreditat pentru îngrijirea lor, iar cazurile foarte grave sunt trasferate şi din judeţele Covasna şi Harghita. În următoarele zile, dacă nu vor primi finanaţarea necesară, managerii maternităţii trebuie să decidă dacă vor mai primi cazuri de nou-născuţi din alte judeţe. În acest moment, datoriile spitalului către furnizori sunt de aproape 800.000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri