Tradiţii de Sfântul Dumitru în primul sat turistic

Data publicării:
SUMEDRU

Focul lui Sumedru este un ritual ce marchează trecerea de la vară la toamnă şi îmbină practicile păgâne cu cele creştine.Celebrează moartea şi renaşterea anuală a unui zeu păgân întruchipat de o plantă.

"Cenuşa aceasta este luată şi aruncată în grădini, pe ogoare, pentru spor şi pentru rodirea, în anul ce vine, a seminţelor", spune Radu Frunteş - etnolog.

În tradiţia populară, Sfântul Dumitru usucă plantele şi pustieşte codrul, deschizând porţile iernii. 26 octombrie este ziua când căldura intră în pământ, iar gerul este lăsat să îşi facă voia. Sfântul Dumitru este considerat şi patronul păstorilor, iar în această zi ciobanii află cum va fi iarna.

"Mi-am făcut şi lucrarea de licenţă pe Focul lui Sumedru, acum mulţi ani şi de atunci tot venim indiferent cum e vremea, ce se întâmplă", spune o turistă.

"Trebuie neapărat să ne păstrăm tradiţiile şi să avem încredere în oamenii ăştia", spune o localnică.

În semn de mulţumire, femeile satului cinstesc oaspeţii cu mere, nuci, pere sau cozonac.

"Spiritul ăsta de purificare, că focul acesta vrea să ardă toate relele minţii, inimii, cugetului, să te pregăteşti frumos pentru Naşterea lui Hristos", spune Radu Frunteş - etnolog.

 La final, copiii sar peste foc. Dacă nu se ard, vor fi sănătoşi şi voioşi tot anul..

Reporter: Sorina Secelean / Operator: Lucian Păculea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri