Traficant de cannabis reţinut de DIICOT

Data publicării:
CANABIS INCENDIU

Procurorii DIICOT au efectuat duminică o percheziţe în Bucureşti, acolo unde locuia suspectul. Tânărul a fost reţinut de anchetatori şi adus la sediul DIICOT din Braşov pentru audieri.

"Noi am fost sesizaţi încă de vineri seară de pompierii braşoveni, iar ofiţerii noştri au intervenit practic în timpul stingerii incendiului şi au recuperat plantele de cannabis. Au fost demarate activităţi operative şi cu sprijinul direcţiei de operaţiuni speciale, poliţiştii de la crimă organizată au reuşit să identifice suspectul" a declarat Cătălin Borcoman, purtător de cuvânt DIICOT Braşov. 

Tânărul de 24 de ani avea un apartament închiriat în Ghimbav, pe care îl folosea drept locuinţă de vacanţă la munte. De mai bine de o lună, în mansarda apartamentului, bărbatul amenajase o cultură de cannabis.

L-a dat de gol un scurtcircuit la lămpile cu halogen, necesare pentru acest tip de culturi. Apartamentul a luat foc, iar pompierii care au intervenit la stingerea incendiului au alertat autorităţile. Vecinii nu au bănuit nicio clipă că în acel apartament este o adevărată plantaţie de cannabis.

În locuinţa din Bucureşti a suspectului au fost descoperite mai multe aparate destinate consumului de droguri. În cursul nopţii trecute a fost reţinută şi prietena tânărului care se ocupa de întreţinerea plantelor de canabis. Cei doi vor fi prezentaţi magistraţilor de la Tribunalul Braşov cu propunere de arestare preventivă.

Alţi apropiaţi ai suspectului vor fi audiaţi în acest caz, pentru ca anchetatorii să afle unde erau vândute stupefiantele. Incendiul de vineri după-amiază a distrus mansarda şi acoperişul clădirii din Ghimbav, în care se afla cultura de cannabis, pe o suprafaţă de 400 metri pătraţi. Peste 20 de apartamente au fost avariate în urma intervenţiei pompierilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri