Tras pe dreapta. Conducerea Liceului Forestier vrea să renunţe la microbuzul şcolar

Data publicării:
AUTOBUZ SCOLAR 1

Microbuzul şcolar a ajuns la Liceul Tehnologic Silvic din Braşov în 2010, după doi ani în care n-a fost de folos unei alte unităţi şcolare din judeţul Braşov. Şi aici, vehiculul a stat mai mult în garaj.

"Într-o lună cam ... câteodată fac şi 200, câteodată fac şi 10 şi 20 şi 30 şi 40 de kilometri", a spus şoferul microbuzului, Constantin Cojocaru.

În şapte ani, microbuzul Liceului Silvic a parcurs mai puţin de opt mii de kilometri. Birocraţia şi sărăcia sunt doar câteva dintre motivele pentru care acest vehicul nu va ieşi din garaj prea curând.

La un an după preluarea microbuzului, Liceul Forestier a început să fie finanţat în funcţie de numărul de elevi. Iar banii pentru transport s-au împuţinat de la an la an. Aşa se face că, acum, conducerea unităţii nu-şi poate permite să acopere cei 120.000 lei, pentru a putea menţine în funcţiune microbuzul şcolar.

"Cursul costă 600 de lei, analizele medicale în jur de 200, cazierul judiciar este de 5 lei, care se face de două ori pe an şi certificatul pe care-l obţii este 260 de lei", a spus Sala Emese, coordonator de transport.

Pentru ca singurul microbuz să circule legal, liceul are nevoie de un şofer cu toate actele la zi şi, în plus, de un coordonator de transport. Recent, Liceul Silvic a fost amendat de Inspectoratul de Stat pentru Controlul Traficului Rutier cu două mii de lei, pentru că propriul coordonator de transport nu avea cazierul judiciar şi certificatul de competenţă profesională înnoite.

"Este revoltător, nu numai că mă nemulţumeşte, ca o unitate şcolară cu un microbuz să fie asimilată cu o întreprindere de transport. Acest microbuz, aşa cum l-am anunţat şi pe domnul prefect şi doamna inspector şcolar general, îl lăsăm la dispoziţia cui doresc dânşii să-l repartizeze", a spus  Aranyosi Ştefan, directorul Liceului Tehnologic Silvic Braşov

Instituţia Prefectului a anunţat că, cel mai propbabil, microbuzul Liceului Forestier Braşov va fi repartizat Colegiului pentru Agricultură şi Industrie Alimentară Prejmer.

Reporter: Claudiu Loghin
Operator: Lucian Păculea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât scade pensia dacă ai avut perioade fără contribuții. Simulare pentru 5 ani lipsă de vechime
Digi FM
Nidia, fiica lui Horia Moculescu, declarații despre starea de sănătate a compozitorului: „Este internat tot...
Pro FM
Mădălina Ghenea, apariție hipnotizantă pe o plajă din Italia, într-o rochie udă, lipită de piele. Mister și...
Film Now
A rupt tăcerea după aproape 20 de ani. Dwayne „The Rock” Johson, declarații despre divorțul de Dany Garcia...
Adevarul
Trump amenință BBC cu un proces de un miliard de dolari pentru un documentar difuzat înainte de alegerile din...
Newsweek
Pensiile intră miercuri pe card. Care pensionari vor primi mii de lei în plus prin poștă între 13-17 noiembrie
Digi FM
Sebastian Stan spune că Marvel l-a ajutat să se dezvolte ca actor, însă a fost doar „primul pas”: „Trebuie să...
Digi World
Cum au reușit o tânără și soțul ei să călătorească în 20 de țări și să economisească sute de mii de lire...
Digi Animal World
Ce rase de câini nu ar trebui lăsate singure acasă. Acestea suferă cel mai mult de anxietate de separare
Film Now
Singurul film pe care Arnold Schwarzenegger și-ar fi dorit să-l refacă: „A fost incredibil”
UTV
Loredana i-a făcut o dedicație specială Simonei Halep la Sala Palatului. „Un salut pentru unica și...