Sari la conținut

Trecere de pietoni în jurul spaţiului verde

Pe strada Lungă din oraşul Ghimbav sunt patru treceri de pietoni, mai mult sau mai puţin bine amplasate. Una dintre ele, din motive greu de explicat, este oblică, alte două pleacă din bordurile trotuarelor, astfel că, dacă vor să treacă strada, pietonii trebuie mai întâi să calce iarba şi florile de pe spaţiile verzi, iar cea de a patra - o adevărată operă de artă - ocoleşte capătul scuarului care separă cele două sensuri de mers ale şoselei, transformat în parc.

Localnicii nu au neapărat o problemă cu zebra veselă dar recunosc că ar fi existat soluţii mai bune pentru evitarea amuzantei situaţii.

"Nici nu cred că era nevoie de terecere de pietoni aici, în primul rând şi... făcută o alee, o ceva, peste zona verde", spune un localnic.

Sunt şi cetăţeni de părere că trecerila de pietoni din Ghimbav nu au nimic în neregulă şi că, oriunde ar fi ele desenate, sunt imperios necesare.

"Sunt bine trasate şi mă bucur că sunt treceri de pietoni, pentru că e circulaţie şi în Ghimbav", spune o localnică.

Vă întrebaţi, totuşi, de ce are Ghimbavul o asemenea trecere de pietoni, originală. Primăria nu s-a îndurat să sacrifice spaţiile verzi!

"Deocamdată sunt în forma aia. Nu am vrut să stricăm zona verde, dar acolo o să fie o modificare, pentru că o să apară o fântână arteziană chiar în centru", spune Dorel Toma - primarul oraşului Ghimbav.

Cât despre băncuţele buclucaşe, amplasate intre benzile de circulatie, unii spun că nu prea era nevoie de ele.

"Nu e normal, nu ar trebui aşa. Păi nu ştiu cine a dat comandă să facă asemenea chestii!", spune un localnic.

"La unii li s-a părut curios că sunt chiar pe mijloc, pe zona verde. Să vedeţi seara ce bine se simt tinerii acolo pe scuar, că nu avem aşa circulaţie mare!", spune Dorel Toma - primarul oraşului Ghimbav.

Un lucru este sigur: cu sau fără băncuţe, Ghimbavul se poate mândri că este, probabil, singurul oraş din ţară unde trecerile de pietoni nu sunt perpendiculare pe direcţia de mers a vehiculelor, ci paralele si surprinzatoare.

Reporter: Sorina Secelean
Operator: Zoli Racz

Etichete: pietoni , trecere , verde

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale