Tur caritabil pe două roţi 

Data publicării:
TUR CICLIST CARITABIL

Soţii Alina şi Phil Addison trăiesc în Londra. Ea este funcţionar bancar, iar el este proprietarul unei clinici medicale. S-au cunoscut în România acum mai bine de 20 de ani când lucrau amândoi pentru o fundaţie. Acum se întorc aici ori de câte ori au ocazia. De data asta şi-au invitat şi prietenii din Londra să pedaleze pentru o cauză nobilă.

"Aceasta a fost una dintre oportunităţile noastre, de acolo din Londra să organizăm un eveniment pentru a da ceva înapoi copiilor din România", spune Alina Addison.

"Este o atmosferă grozavă, strângem bani pentru o cauză nobilă, deci este bine!", ne spune Phil Addison

Nici măcar ploaia torenţială nu le-a stat în cale cicliştilor veniţi tocmai din Marea Britanie.

"Suntem pregătiţi, suntem foarte încântaţi. Am adus cu noi şi vremea englezească şi ne simţim confortabil. Nu ştim sigur traseul, vorbeam despre asta dimineaţă, încercăm să ne dăm seama cât de mult vom urca şi cât de mult vom coborâ", ne spune un participant. 

Voluntarii britanici au mers cu bicileta pentru a-i ajuta pe copiii bolnavi, abandonaţi, dar şi pe bătrânii din estul Europei.

"Suntem aici din 2001 si avem clinică medicală gratuită pentru cetăţenii care nu au sau pensionari care nu au destui bani şi vrem să le aducem la cunoştinţă oamenilor că altora le pasă şi să le pese şi lor", spune Ramiz Mamei, preşedintele organizaţiei Humanitas Charity.

În urma turului caritabil pe bicicletă, în conturile organizaţiei Humanitas s-au strâns 15.000 de lire sterline.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri