Uzina Tractorul, o amintire 

Data publicării:
TRACTORUL CORESI

S-a sfârşit istoria celei mai mari fabrici de tractoare de la noi din ţară, o istorie începută în 1960 şi vândută pe câteva milioane de euro în 2007 către un mare investitor imobiliar. Anul trecut, actualul investitor a reuşit să cumpere de la fostul proprietar 100 de hectare din fosta platformă industrială.

Compania franceză are de gând să ridice aici un adevărat oraş, din care să nu lipsească locuinţe, magazine, locuri de agrement, şcoli si grădiniţe sau un centru de expoziţie.

Ultimele hale care mai aminteau de fosta uzina Tractorul au fost demolate. Dacă în 1990 pe poarta acestei fabrici intrau 23.000 de muncitori, din aprilie 2015 aici vor intra mii de cumpărători.

Investitorii se laudă că locul dărâmăturilor va fi luat de cel mai mare mall care a existat vreodată în ţara noastră. Galeria comercială va avea 45.000 de metri pătraţi, care va conţine branduri nationale si internationale. Lucrările vor dura 18 luni, iar investiţia se ridică la 60 de milioane de euro.

Potrivit investitorilor, aproape 10% din suprafaţa utilă a municipiului Braşov va fi redată oraşului prin acest proiect.

"Urmează faza a doua, un retail park, tot pe cele 24 de hectare, unde se va afla un magazin de bricolaj, un magazin de electrocasnice, o staţie de benzină şi un magazin cu accesorii auto" declară Tatian Diaconu - director imobiliar 

Aceasta este însă doar prima din cele patru etape în care fosta platformă industrială se va transforma într-un mini oraş ultramodern. Întreaga investiţie este estimată la suma de 1 miliard şi jumătate de euro, iar investitorii speră să o finalizeze în maximum 12 ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cine a plătit tratamentul de peste un milion de dolari al Alinei Pușcău. Cum a reușit fotomodelul să acopere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pitbull are 45 de ani și șase copii. Artistul i-a ținut mereu departe de ochii publicului: „Îi protejez...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
O româncă scrie creierul roboților la NASA: „Poate ajunge pe o planetă și să întâlnească extratereștri”
Newsweek
Cum sunt dezavantajați la pensie cei care au lucrat în grupe de muncă? Un avocat spune ce pot face pensionarii
Digi FM
Are 61 de ani, ridică greutăți la sală și întoarce toate privirile. Bărbații tineri o curtează, iar soțul ei...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiica unei actrițe din "Game of Thrones", numită canibală după ce a recunoscut că a mâncat cenușa mamei sale...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro