Vacanţă cu peripeţii pentru un turist englez

Data publicării:
ENGLEZ BATUT

Michael a ajuns în Gara din Braşov sâmbătă seara şi a luat un taxi care l-a dus către gazda sa, în cartierul Şchei. Şoferul i-a cerut la finalul cursei 140 de lei. Cursa în sine costa 70 de lei, dar şoferul ar fi perceput taxă şi pentru a se reîntoarce în staţie. Michael a refuzat ultima tranzacţie, i-a plătit cursa şi a plecat. Mai târziu, şi-a dat seama că a fost dus de nas. A doua zi, s-a întors la gară şi a fost bătut.

"Nu am ştiut unde să fac plângere, dar ştiam că există un oficiu pentru turişti în Braşov, dar nu am considerat necesar. Mi-am zis că mai bine aflu mai multe detalii despre şoferul de taxi şi am observat că avea o placă de licenţă pe maşină şi am scos aparatul foto şi am încercat să fac o fotografie ca să pot să înregistrez detaliile despre el. Atunci m-a împins cu violenţă ", susţine Michael Shaw - turist din Marea Britanie. 

Un ofiţer de poliţie a văzut scena, a chemat imediat o ambulanţă, apoi l-a condus pe taximetristul agresor la secția de poliție. Michael a fost dus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, unde i s-au oferit primele îngrijiri, iar apoi a fost externat. După prima zi de vacanţă, a plătit pentru o cursă cu taxiul, exact cât l-ar fi costat o noapte de cazare în Braşov. Asta pentru că taximetriștii independenți din Braşov practică tarife duble față de firmele de specialitate.

Turiştii străini cad cel mai des prada taximetriştilor particulari, care se aşează strategic la intrarea în Gara Braşov şi practică tarife mai mari. Mulţi dintre ei ştiu acest lucru şi îi evită.

"Am păţit-o şi i-am spus că dacă nu aplicaţi tariful pe care îl știu, când veneam din Poiana şi lucram în Poiană, ca ospătar, mă lăsaţi unde puteţi să opriţi şi vă plătesc cursa ", spune un braşovean. 

"Am fost păcălită  în Arad şi m-a plimbat şi m-a plimbat şi aveam numai de traversat strada, dar m-a prostit că n-am ştiut", susţine o altă braşoveancă.

Poliţişii care au preluat cazul spun că şoferul de taxi care l-a bătut pe englez nu este acelaşi cu cel care l-a păcălit. Aşa că acum doi suspecţi sunt în atenţia oamenilor legii

"Menţionez că deja colegii de la Secţia 3 Poliţie Braşov au înregistrat acest dosar la Parchetul de pe Lângă Judecătoria Braşov. Cercetările se efectuează sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe. Menţionez, de asemenea, faptul că cetăţeanul străin a fost îndrumat de către colegii mei către Serviciul de Medicină Legală Braşov, pentru a obţine un eventual certificat medico-legal ", spune Liviu Naghi - purtător de cuvânt IPJ Braşov.

Chiar dacă vacanţa sa s-a dovedit a fi una cu peripeţii, Michael va rămâne în România până la sfârşitul săptămânii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Face bani din gunoaiele altora. Cum reușește o tânără să câștige mii de dolari pe lună datorită unui hobby
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de la moartea lui Whitney Houston. Cu 30 de minute înainte să fie găsită fără viață vorbise la telefon...
Film Now
Angelina Jolie, seducătoare într-o rochie transparentă cu paiete. Actrița a atras toate privirile pe covorul...
Adevarul
Momentele în care omenirea a fost la un pas de al Treilea Război Mondial
Newsweek
Un avocat a găsit soluția. Ce trebuie să facă pensionarii pentru a primi indexarea pensiilor cu 600 de lei?
Digi FM
Mihai Leu ar fi împlinit 57 de ani. Soția sa, declarații sfâșietoare despre prima aniversare fără el: „Dorul...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Care sunt simptomele cancerului de col uterin şi cât de des se face testarea HPV: "Nu dă semne decât în forme...
Digi Animal World
Trei greșeli care pot scurta viața animalelor de companie. Un medic veterinar trage un semnal de alarmă
Film Now
Reacția dură a lui Sean Connery când i s-a propus rolul Hannibal Lecter din "Tăcerea mieilor". Morgan Freeman...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online