Vulpe infestată cu rabie, la Sfântu Gheorghe

VULPE INFESTATA CU RABIE

Din fericire, vulpea nu a intrat în contact cu alte animale sau cu oamenii din zonă. Localnicii sunt însă speriaţi pentru că, în ultima perioadă, în oraş au fost văzute mai multe vulpi. Autorităţile bănuiesc că în curtea grădiniţei trăieşte o familie de vulpi şi au montat aici o cuşcă, în speranţa că vor reuşi să prindă animalele, pe care vor trebui apoi să le elibereze în pădure. 

Puiul de vulpe a fost prins chiar în curtea unei grădiniţe din oraş. Poliţia locală a încercat să prindă vulpea însă nu a reuşit, aşa că au amplasat o cuşcă în curtea grădiniţei. Aşa au reuşit să prindă unul dintre pui. " Am pus această capcană după ce am încercat să o tranchilizăm, nu s-a reuşit, şi s-a montat această capcană pentru prinderea lor"  Istvan Hadnagy, şef Poliţia Locală Sfântu Gheorghe

Reprezentanţii DSVSA au fost nevoiţi să eutanasieze animalul pentru a-i putea face analizele prin care să vadă dacă are sau nu rabie. " Singura modalitate de-a face această analiză este din creier, deci practic este din cornul amon din creier, singurul loc de elecţie unde prin detecţia corpusculilor babeş negrei prin examen histologic sau prin imunodetecţie, se poate depista dacă este sau nu este infestat cu virusul rabic " Sandor Siko Barabas - director DSVSA Braşov

Rezultatele au confirmat boala şi au trimis probe la Bucureşti pentru o contraexpertiză. Dacă şi rezultatul acestui test va fi pozitiv, atunci zona va intra în carantină şi se va încerca capturarea familiei de vulpi. " Trebuie să ne convingem, eu aşa ştiu, că se vor ţine în carantină o perioadă destul de lungă să ne convingem că nu sutn cu rabie şi dacă nu, sutn sănătoşi putem să le dăm drumul " Ferenc Tischler - viceprimar Sfântu Gheorghe


Localnicii sunt speriaţi pentru că în cartierul Simeria au fost văzute, în ultimele săptămâni, mai multe vulpi.

Medicii veterinari vor verifica în perioada următoare dacă pisicile şi câinii din cartier au fost vaccinate şi monitorizate în perioada următoare.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate